• Irvin Catagena este una dintre cele 4 persoane acuzate de moartea actorului Michael K. Williams.
  • Cartagena a pledat vinovat pentru conspirație în vederea traficului de narcotice.
  • Bărbatul riscă între 5 și 40 de ani de închisoare.

Un bărbat din Brooklyn, acuzat de moartea prin supradoză a actorului Michael K. Williams, a pledat vinovat miercuri, 5 aprilie. Procurorii au declarat că bărbatul riscă cel puțin 5 ani de închisoare.

Irvin Cartagena, 39 de ani, este una dintre cele patru persoane acuzate în legătură cu moartea lui Williams din 2021. Michael K. Williams l-a interpretat pe Omar Little în serialul de succes HBO „The Wire”. Actorul a murit din cauza unei supradoze, după ce a consumat heroină amestecată cu fentanil, conform NBC News.

„Irvin Cartagena a vândut heroină amestecată cu fentanil în plină zi, în New York, hrănind dependența și provocând tragedie”, a declarat procurorul american Damian Williams. „Făcând acest lucru, a oferit doza fatală care l-a ucis pe Michael K. Williams. Acest birou și partenerii noștri vor continua să tragă la răspundere dealerii care distribuie această otravă, exploatează dependența și provoacă moarte fără sens în comunitatea noastră.”

Recomandări

ALICIA KEYS E NOMINALIZATĂ LA TONY AWARDS
O GENERAȚIE DE SINGURATICI
MENIU A LA GREC
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE

Cartagena, cunoscut și sub numele de „Green Eyes”, a făcut parte dintr-o organizație care s-a ocupat de trafic de narcotice din Brooklyn. BuzzFeed scrie că organizația a funcționat în perioada august 2020 – februarie 2022 în Brooklyn, conform procurorilor. Chiar dacă Cartagena și ceilalți asociați știau că Williams a murit, ei au continuat să vândă narcotice.

Cartagena a pledat vinovat pentru conspirație în vederea traficului de narcotice, dar nu și pentru distribuirea drogurilor care au cauzat moartea lui Michael K. Williams, a declarat procuratura. Cartagena riscă între 5 și 40 de ani de închisoare din momentul condamnării, potrivit biroului procurorului. Sentința este programată pentru 18 august, potrivit dosarelor instanței.

Citește și:

FOTO-VIDEO. The Super Mario Bros. Movie” a fost lansat. Care sunt actorii care interpretează principalele personaje

„Operațiunea Cookie Monster”: O acțiune internațională pune sub sechestru piața dark web

O femeie a fost îngropată de vie în cimitir. Salvarea ei a venit abia după 10 ore de captivitate în mormânt