De la elev, la elev. O adolescentă de 17 ani predă educaţie sexuală celor mai mici decât ea

De la elev, la elev. O adolescentă de 17 ani predă educaţie sexuală celor mai mici decât ea

De la elev, la elev. O adolescentă de 17 ani predă educaţie sexuală celor mai mici decât ea

Maria are 17 ani şi de mai bine de doi ani merge la colegii ei mai mici din gimnazială şi de la liceu să ţină cursuri despre educaţia sexuală. A ajuns să vorbească fără să roşească despre sexualitate după ce a făcut mai multe cursuri.

Acum, adolescenţii învaţă de la ea că „lecţiile despre sex“ de pe internet nu au nicio legătură cu viaţa adevărată. Elevii au ajuns profesori de nevoie. În 30 de ani de democraţie, subiectul a fost ocolit de autorităţi. În 2004 s-a introdus, printre materiile de la clasă, opţionalul Educaţie pentru Sănătate, dar elevii aveau nevoie de altceva.

Uite ce spune Maria Bratcovici, voluntar: „Sunt destul de receptivi pentru că având aceeaşi vârstă, e mult mai diferit, se simt mult mai liberi să întrebe lucruri pe care cred că dacă nu am fi fost noi, nu le-ar fi întrebat. Pentru că este un challenge să stai în faţa unor copii de aceeaşi vârstă să le vorbești“.

Adina Manea, reprezentant Fundaţia Tineri pentru Tineri: „Aceşti adolescenţi  şi tineri au nevoie de cineva de încredere cu care să vorbească cam în acelaşi fel, cu interese comune“.

Autor: Oana Despa

Exit mobile version