- Este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani, transferat după incendiul de la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București
- În al doilea caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiul de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr Victor Babeș
- Ambii erau diagnosticați cu o formă severă de COVID-19
Ministerul Sănătății anunță, sâmbătă dimineață, că încă două persoane care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie au murit.
„În primul caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple afecțiuni asociate”, conform Ministerului Sănătății
În al doilea caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr Victor Babeș”. Pacientul, care se afla în secția de ATI, a fost diagnosticat cu o formă severă SARS COV-2 și avea comorbidități.
În ambele cazuri, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului, menționează Ministerul Sănătății.
Bilanțul tragediei de la Matei Balș a ajuns la 14 decese.