De ce vor administra Italia și Germania doar câte o doză de vaccin anti-Covid la unii pacienți

Italia și Germania vor să administreze o singură doză de vaccin anti-Covid oamenilor care au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2. Recomandarea oficialilor e ca doza unică să se facă la un interval între trei și șase luni după ce o persoană a fost confirmată pozitiv.

Cele două țări vor să vaccineze cât mai multe persoane cu prima doză și în același timp să economisească dozele pentru că în ultima perioadă au avut parte de livrări întârziate.

Intervalul recomandat între infectare și vaccin

Părerile sunt împărțite acum în ceea ce privește termenul la care ar trebui făcută doza unică. Ministerul Sănătății din Italia recomandă administrarea dozei la o perioadă cuprinsă între trei și șase luni de la infecție. Pe de altă parte, Comisia de vaccin din Germania spune că doza unică ar trebui făcută la șase luni după ce o persoană a fost diagnosticată.

Imunologii din Londra spun că după ce treci prin boală sistemul tău imunitar e pregătit, adică ai anticorpi, deci, este suficientă doar o doză de vaccin pentru a te imuniza. Așadar, vaccinul ar acționa mai degrabă ca o doză de rapel.

Cu toate astea, autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE a declarat că nu au încă suficiente dovezi astfel încât să recomande această modificare de dozare pentru vaccinurile anti-Covid.

Italia și Germania sunt cele mai recente țări din Uniunea Europeană după Franța și Spania care au urmat această cale într-un moment în care țările europene luptă să-și intensifice campaniile de vaccinare din cauza lipsei de aprovizionare.

Studii: vaccinul, mai eficient dacă doza de rapel se administrează la 12 săptămâni după prima doză

Totodată, s-au făcut noi studii care arată că vaccinul este și mai eficient dacă doza de rapel se administrează la o distanță de 12 săptămâni față de prima doză.

Cancelarul Angela Merkel a declarat că Germania va urma exemplul Regatului Unit de a mări intervalul dintre dozele de vaccin. Canada și America sunt de părere că intervalul poate fi extins până la patru luni.

Exit mobile version