Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus luni, că nu există un vinovat în cazul românului cu arsuri care a decedat la un spital din Belgia, pentru că transferul s-a făcut în momentul în care a existat un centru care să îl primească.

Întrebat, într-o conferință de presă la Parlament, despre cine e autorul moral al întârzierii transferului românului decedat în Belgia, Vlad Voiculescu a spus că nu există vinovați, pentru că nimeni nu s-a opus transferului în Europa.

„Dacă ar fi fost o singură persoană care să se fi opus acestui transfer al tânărului aș fi înțeles să vorbim despre un autor moral. Există un ordin de ministru, al ministrului Sănătății, ministrului Afacerilor Interne, respectiv un acord care spune că DSU este responsabil atât pentru găsirea centrului din străinătate în care pot fi tratați arșii, cât și pentru efectuarea transferului. Acestea sunt două atribuții care sunt la DSU, dar nu putem să vorbim despre autor moral atât timp cât colegii de la DSU au făcut tot ce a depins de dânșii, și anume: pe 20 a fost accidentul, pe 21 seara deja au primit înștiințarea cei de la DSU. Tot atunci au început să caute centre în Europa unde să poată fi transferat pacientul. De îndată ce au găsit un centru, pacientul a fost transferat de îndată ce a fost posibil din punct de vedere tehnic. A existat o defecțiune a avionului, este un lucru pe care l-am aflat de la dr. Arafat. De îndată ce s-a găsit o soluție alternativă, prin MApN, pacientul a fost transferat”, a spus Voiculescu.

Recomandări

BANI PENTRU UCRAINA
MARK SE DĂ PE MUZICĂ
CONTINUĂ PLOILE ÎN SPANIA
TINERII CONSUMATORI
HOUDINI? TU EȘTI?
MIGRAȚIE LA NIVEL RECORD

Ministrul a precizat că îndoielile pe care le are și verificările care sunt realizate au legătură cu modul în care a fost tratat pacientul, după ce un medic din Belgia a spus că bolnavul nu fusese bine îngrijit în România.

Nu putem compara cu lucruri din trecut și să căutăm un autor moral atâta timp cât nu a existat nici măcar o singură secundă să fie existat un loc în străinătate și cineva să fi refuzat transferul. M-am ocupat personal de asta, am sunat la DSU și de îndată ce transferul a fost posibil s-a și efectuat”, a precizat Voiculescu.

Pacientul decedat la spitalul din Belgia a fost transportat inițial la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, apoi, în 21 ianuarie 2021, a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași.