Marele Premiu de Formula 1 de la Imola a fost anulat din cauza inundațiilor din nordul Italiei

Marele Premiu de Formula 1 al Emiliei Romagna de la Imola nu va avea loc în acest weekend din cauza vremii extreme din regiunea nordică a Italiei, au anunțat miercuri organizatorii, scrie presa internațională.

,,Decizia a fost luată deoarece nu este posibil să se desfășoare evenimentul în condiții de siguranță pentru fanii noștri, echipele și personalul nostru și este un lucru corect și responsabil, având în vedere situația cu care se confruntă orașele din regiune” , au declarat organizatorii.

Salvini a declarat că este ,,imperativ să ne concentrăm toate eforturile pentru a face față situației de urgență” , inclusiv pentru a evita o supraîncărcare a traficului în zonă, care a fost afectat de vremea rea din ultimele zile.

Marele Premiu, o cursă de casă pentru Ferrari, este programat să fie a șasea etapă a sezonului și prima dintr-o triplă cursă cu Monaco și Spania, care urmează în următoarele weekenduri. Cursa ar trebui să se desfășoare în acest weekend, însă inundațiile din zonă ar putea duce la amânarea acesteia. Până miercuri la orele prânzului au fost înregistrate 5 decese. 

Red Bull a câștigat toate cursele de până acum, iar dublul campion mondial Max Verstappen are un avans de 14 puncte față de coechipierul său Sergio Perez.

Paddock-ul a rămas închis miercuri, personalul din Formula 1 fiind rugat marți să părăsească circuitul, pe fondul temerilor de inundații, în contextul în care nivelul apei a crescut în râul Santerno, care trece pe lângă circuit.

O actualizare a situației era așteptată în cursul zilei de miercuri.

Mașinile nu vor fi pe pistă până vineri, dar personalul tehnic și al echipelor, care au sosit în avans pentru a pregăti garajele, vor putea să-și desfășoare activitatea.

Luni, agenția de protecție civilă din Italia a emis o alertă meteorologică de culoare roșie pentru regiunea nordică.

Citește și

Grevă generală în educație, din 22 mai, pe termen nelimitat, anunță reprezentanții celor trei mari sindicate din învățământ 

VIDEO. O profesoară din Florida este investigată, după ce a prezentat un film Disney cu personaj gay, pentru clasa a cincea

Elon Musk condamnă munca la distanță. CEO-ul Tesla spune că nu este vorba doar de productivitate: „Este greșită din punct de vedere moral”

Exit mobile version