- Săptămâna trecută, Simona Halep a fost acuzată de o nouă încălcare separată a programului antidoping al tenisului.
- Sportiva a cerut din nou să fie judecată de un tribunal independent.
- Fanii Simonei Halep s-au organizat şi au iniţiat o petiţie cu titlul „Suntem alături de Simo! Opriţi nedreptatea! Cerem accelerarea anchetei!”
Simona Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat, un stimulent sanguin interzis, la US Open, anul trecut. Halep a negat cu tărie că a luat cu bună ştiinţă substanţa interzisă şi a declarat că are dovezi care arată că mici cantităţi de medicament împotriva anemiei au intrat în organismul ei dintr-un supliment licenţiat care a fost contaminat, scrie Mediafax.
Halep a declarat că a trimis dovezi despre contaminare la Federaţia Internaţională de Tenis în decembrie şi că a sperat ca cazul ei să fie audiat de un tribunal independent în februarie, dar că a fost amânat şi că o nouă dată în martie a fost, de asemenea, amânată.
Organizaţia independentă ITIA, care a fost înfiinţată de organismele internaţionale care guvernează tenisul pentru a supraveghea problemele de integritate, cum ar fi dopajul şi corupţia, a declarat pentru Reuters că a propus ca ambele acuzaţii să fie audiate împreună pentru a evita audierile multiple.
Între timp, fanii Simonei Halep s-au organizat şi au iniţiat o petiţie cu titlul „Suntem alături de Simo! Opriţi nedreptatea! Cerem accelerarea anchetei!”, adresată ITF şi ITIA:
În introducerea motivării petiţiei iniţiatorii afirmă:
„Având în vedere recentele speculaţii şi informaţiile contradictorii apărute în mass-media cu privire la posibile încălcări ale reglementărilor antidoping de către Simona Halep, ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la întârzierea şi lipsa de transparenţă în procesul de investigare a acestor acuzaţii. Având în vedere statutul de jucătoare de tenis de top al Simonei Halep şi impactul pe care îl are asupra tenisului, credem în ea şi pentru noi toţi este crucial ca un astfel de proces să fie tratat cu promptitudine, rigurozitate şi imparţialitate. Vă rugăm să nu o mai hărţuiţi pe Simona Halep.”
Citește și:
- E. Jean Carroll depune o nouă plângere împotriva lui Trump. Fosta jurnalistă solicită despăgubiri de 10 milioane de dolari
- Jamie Foxx nu și-a revenit în urma unei boli nespecificate. Actorul se află într-un centru de recuperare
- Elon Musk susține că este „optimist în mod patologic”. Warren Buffett: „Îi place să viseze măreț. Este dedicat rezolvării imposibilului”