Sven-Goran Eriksson: Fostul selecționer al Angliei spune că are cancer și că mai are de trăit „în cel mai bun caz” un an

Eriksson

Fostul selecționer al Angliei, Sven-Goran Eriksson, a declarat că mai are „în cel mai bun caz un an” de trăit după ce a fost diagnosticat cu cancer. Suedezul în vârstă de 75 de ani a fost primul antrenor străin care a condus echipa Angliei până în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 2002 și 2006 și ale Euro 2004, scrie BBC.

„Voi rezista cât de mult timp voi putea”, a declarat Eriksson. „Am o boală care este gravă. În cel mai bun caz un an, în cel mai rău caz am mult mai puțin. Este imposibil de spus cu exactitate, așa că este mai bine să nu mă gândesc la asta.”

Eriksson, un diagnostic crunt fără tratament

Eriksson, care a avut o carieră de 42 de ani în management, a aflat de diagnosticul de cancer în urmă cu un an. A renunțat la ultima funcție de director sportiv la clubul Karlstad în urmă cu 11 luni, din cauza problemelor de sănătate.

„Nu sunt în spital, mă duc din când în când în vizită, dar locuiesc acasă și am prieteni aici. De Crăciun și de Anul Nou, toată familia a fost aici – o mulțime de oameni. Ies în oraș pentru a încerca să fac exerciții fizice cât mai mult posibil. Ceea ce este mai puțin decât acum un an. Dar am o viață normală.

Credeam că sunt pe deplin sănătos. Dintr-o dată am avut un mic accident vascular cerebral. Am căzut și copiii mei m-au dus la spital. După o zi de examinare, mi-au spus că am avut cinci accidente vasculare cerebrale mici. Mai rău este că mi-au spus că am un cancer pe care nu îl pot opera. Mi-au spus că îmi vor da tratament și medicamente pentru a încerca să trăiesc cât mai mult. Am acest diagnostic și nu mă pot opera, din păcate”.

Eriksson și-a început cariera de manager la Degerfors în 1977. Asta înainte de a se alătura echipei suedeze Gothenburg, unde a câștigat titlul suedez, două cupe ale Suediei și Cupa Uefa în 1981.

A avut două perioade la Benfica (Portugalia), precum și la echipele italiene Roma, Fiorentina, Sampdoria și Lazio. A câștigat șapte trofee, inclusiv titlul în Serie A, două Cupe ale Italiei și Cupa Cupelor Uefa.

Perioada de selecționer al Angliei

Eriksson a demisionat din postul de la Lazio în ianuarie 2001 pentru a-i succeda lui Kevin Keegan conducerea Angliei.

În perioada în care a fost selecționer al Angliei, Eriksson a condus echipa la o victorie celebră cu 5-1 împotriva Germaniei la Munchen.

Eriksson a condus două campanii la Cupa Mondială, părăsind ambele ediții din 2002 și 2006 în faza sferturilor de finală. În prima ediție, Brazilia a învins Anglia cu 2-1, grație unei lovituri libere de la distanță executate de Ronaldinho. În cea de-a doua, Portugalia s-a impus la penalty-uri, după ce Wayne Rooney a fost eliminat în urma unui incident cu Cristiano Ronaldo.

El a dus naționala la un singur Campionat European, în 2004. Atunci, Portugalia a fost din nou cea care a trimis Anglia acasă cu o altă victorie la penalty-uri în optimi.

După un mandat de cinci ani, în ianuarie 2006 a fost anunțat că Eriksson urma să părăsească postul după Cupa Mondială din acea vară din Germania, deși mai avea doi ani de contract.

Anii în care a fost selecționerul Angliei au fost marcați de scandaluri legate de viața sa privată. Inclusiv de dezvăluirea a unor relații cu prezentatoarea Ulrika Jonsson în 2002 și cu fostul secretar al Federației de Fotbal Faria Alam în 2004.

Anglia a postat pe X: „Îți trimitem dragostea noastră, Sven”. Fostul căpitan al Angliei, Wayne Rooney, a spus: „Vești triste în această dimineață. Gândurile sunt alături de Sven Goran-Eriksson și de familia sa. Un antrenor genial și o persoană specială. Iubit și respectat de toată lumea. Suntem cu toții alături de tine Sven. Continuă să lupți”.

După plecarea din Anglia, Eriksson a avut o carieră lungă de manager. Inclusiv o perioadă la Manchester City și Leicester City, alături de roluri la echipele naționale Mexic, Coasta de Fildeș și Filipine.

Citește și

Exit mobile version