• Anul 2024 nu a început bine pentru Elon Musk. Problemele se țin lanț la Tesla, SpaceX și X, principalele sale companii.
  • Piața autovehiculelor electrice pare în scădere.
  • Ucraina acuză Starlink pentru că lasă rușii să acceseze internetul de pe teritoriul său.

Ce probleme are Tesla?

Compania lui Elon Musk a avut scădere masivă de 23% din ianuarie, pierzând aproximativ 188 de miliarde de dolari din valoare. Investitorii sunt îngrijorați de economia fragilă a Chinei și o posibilă încetinire a vânzărilor globale de vehicule electrice (EV). Tesla a fost detronată de chinezii de la BYD ca cel mai mare producător de EV-uri. Acțiunile Tesla au scăzut, iar analiștii au etichetat compania ca fiind „excesiv supraevaluată”. Totuși, acțiunile Tesla sunt încă în creștere cu aproape 900% în ultimii cinci ani, deși valoarea sa a scăzut semnificativ în 2024. Analistul Roth MKM, Craig Irwin, a considerat Tesla „supraevaluată flagrant” și a stabilit un preț țintă de 85 de dolari pentru acțiunile sale.

Care sunt problemele pe care le are Elon Musk la X?

Fostul Twitter nu mai pare să zboare, mai ales după ce a fost botezat X, iar Musk se confruntă cu un exod serios al advertiserilor, alungați se pare de comentarii controversate.
Învestițiile în publicitate pe X au scăzut cu 54% în 2023, afectând serios veniturile platformei.
Fidelity a redus valoarea participației sale în X cu 71% față de prețul de achiziție de 44 de miliarde de dolari, deși a crescut-o cu 11% luna trecută. Musk încearcă să atragă advertiserii înapoi, dar platforma se luptă să vândă spațiu publicitar chiar și pentru evenimente mari ca Super Bowl.

Ce dificultăți întâmpină SpaceX la momentul actual?

SpaceX, o altă companie a lui Musk, se află într-o dispută cu Ucraina privind utilizarea terminalurilor sale de internet Starlink de către trupele rusești. Deși Musk a negat inițial acuzațiile, Kyiv a declarat că lucrează cu SpaceX pentru a opri accesul Rusiei. În plus, SpaceX a întâmpinat întârzieri în lansările sale, afectând eforturile de a ajunge pe Lună. O companie din Houston, Intuitive Machines, a reușit să aterizeze pe Lună înaintea SpaceX, marcând un moment istoric ca prima navă spațială comercială care a realizat acest lucru.
Sa nu mai vorbim de judecătorul din Delaware care s-a pronunțat, de asemenea, împotriva pachetului Tesla de 55 de miliarde de dolari al lui Musk luna trecută. Sentința i-ar putea amenința titlul de cea mai bogată persoană din lume, având în vedere că cea mai mare parte a averii sale este legată de capitalul său în Tesla.

Recomandări

UK AR TRIMITE SOLDAȚI ÎN GAZA
AVEM PRINTRE CELE MAI MICI PREȚURI LA ENERGIE
BLINKEN, AVERTISMENT CĂTRE CHINA
VICTORIE PENTRU ALCARAZ LA MADRID
BENEFICIILE URCATULUI PE SCĂRI
UNDE MERGI ÎN VACANȚA DE PAȘTE?

Citește și