• OMV Petrom și Renovatio anunță un parteneriat pentru proiecte regenerabile.
  • Renovatio deține peste 400 de stații de rețele de încărcare pentru vehicule electrice.
  • Prin parteneriat, OMV anunță că va investi aprox 1,3 mld. de euro în surse regenerabile.
  • Parteneriatul implică și construirea unui parc fotovoltaic și a 4 parcuri eoliene.

OMV Petrom va cumpăra integral acțiunile Renovatio Asset Management, proprietarul a
peste 400 de rețele de încărcare pentru vehicule electrice din România.

Prin acest parteneriat, OMV anunță că va investi aproximativ 1,3 miliarde de euro în surse regenerabile.

Unul dintre obiective este reprezentat de extinderea rețelei de încărcare cu încă 400 de puncte. Totodată,
se dorește construirea unui parc fotovoltaic și 4 parcuri eoliene.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Cât de realiste sunt obiectivele propuse în parteneriat

,,Este un semn foarte bun că există spațiu de creștere în România, mai ales pe partea de mobilitate electrică. Un investitor serios, cum este OMV Petrom, a decis să cumpere această companie, cea mai mare producătoare locală din domeniul mobilității electrice, înseamnă ca au încredere că piața va crește. Faptul că nu există atât de multe stații pentru încărcarea mașinilor electrice este și principalul motiv pentru care cineva nu își ia mașină electrică, dacă și-o permite”, explică Răzvan Botea, editor la Ziarul Financiar.

Investitorii se uită și văd piața crescând, iar după atâta energie verde, nu sunt mari surprize, pentru că sunt foarte foarte multe proiecte care sunt în derulare în acest moment. Multe, din păcate, nu vor ajunge la lumină din diferite motive, fie pentru că nu au obținut anumite autorizații, fie investitorii se retrag din cauza prețului la energie sau a predicțiilor.

Reacțiile din partea altor jucători în proiecte regenerabile

,,OMV a obținut deja acordurile de legare la rețea și urmează să intre în linie dreaptă, pe partea de fotovoltaice chiar în acest an, iar în ceea ce privește parcurile eoliene undeva după 2026. Va fi nevoie de o infuzie foarte mare de energie și mai ales de energie verde. Se vorbește din ce în ce mai mult de tehnologia hidrogenului, dar ca să fie produs are nevoie de energie curată”.

,,La regenerabile este o mică problemă, pentru că prețurile la energie sunt proiectate să rămână cam la fel, să crescă sau să scadă ușor. Dacă altădată, investitorii se bateau pentru a pune în funcționare centrale eoliene sau panouri fotovoltaice, acum dă un pic înapoi, pentru că au fost zile în care nu a fost consum de energie, însă a bătut vântul sau a plouat mult și atunci au mers hidrocentralele foarte bine. Acel surplus de energie fie a trebuit să-l vindem în piața din afară foarte ieftin, fie să plătim pentru ca acest lucru să fie preluat. Investitorii se uită și dacă nu rentează investiția, cu siguranță nu o fac. Pretul la energie este printre cei mai impiortanți pioni”, a declarat Răzvan Botea, la Aleph News.

Citește și