• Agenția Europeană a Medicamentului anunță astăzi dacă autorizează vaccinul anti COVID de la Pfizer.
  • Mai sunt 6 zile până începe vaccinarea în România, iar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei, spune că cei care dezvoltă simptome de COVID între două doze nu vor mai fi vaccinați.
  • OMS face apel la țările europene să facă mai multe controalele, după ce noua tulpină britanică a coronavirusului a fost depistată în Danemarca și Olanda.
  • Parlamentarii pe care i-ai ales în 6 decembrie au astăzi prima ședință, în care își validează mandatele.
  • 5.000 de români au intrat în acest an în clubul celor care au depozite mai mari de 100.000 de euro la bancă.
  • Într-o săptămână și jumătate, Marea Britanie va părăsi Uniunea Europenă, însă negociatorii nu au reușit să ajungă încă la un acord.
  • Francezul Romain Vendendorpe a reușit să își depășească propriul record de stat scufundat în cuburi de gheață – peste 2 ore și 35 de minute.
  • UI Path, prima companie românească despre care știm că a depășit valoarea de 1 miliard de dolari, va fi listată la bursa din Statele Unite anul viitor.
  • Din fericire „Moș Crăciun a fost vaccinat anti-covid și este pregătit să împartă cadourile”, a recunoscut Anthony Fauci.
  • Disney+ anunță pentru anul viitor încă un serial Star Wars, care îl va urmări pe vânătorul de recompense Boba Fett

Recomandări

MACRON: EUROPA POATE MURI
XI MERGE LA PARIS
PICASSO ÎȘI DEDICĂ VIAȚA ARTEI
KIEVUL SE DIGITALIZEAZĂ
E-SKIN IMITĂ ATINGEREA UMANĂ
PROGNOZA METEO DE PAȘTE