• De pe 10 aprilie, fiecare cabinet de vaccinare va administra 90 de doze de vaccin în loc de 60 ca acum.
  • Patru staţii de autobuz din București au fost vandalizate în timpul protestelor anti-mască de azi-noapte. Paguba se ridică la 30.000 de euro.
  • Negocieri despre reduceri de salarii și concedieri la metrou încep în mai puțin de o oră. După protestul ilegal de vinerea trecută, bucureștenii se așteaptă la orice.
  • Momentul adevărului! Organizația Mondială a Sănătății anunță astăzi de unde a apărut coronavirusul, după ce a făcut o investigație în China.
  • Canada a suspendat vaccinarea cu AstraZeneca la cei care au mai puțin de 55 de ani, din cauza suspiciunilor că pot apărea cheaguri de sânge.
  • Guvernul Cîțu cheltuie mai mult decât își permite. Veniturile au crescut cu 4% în primele două luni, iar cheltuielile de trei ori mai mult. Deficitul bugetar a ajuns la 13 miliarde de lei.
  • Uniunea Europeană a amendat cu 3,7 milioane de euro agenția de rating Moody’s pentru conflict de interese. Abaterile vizează operațiunile companiei din Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Spania.
  • Turcia va avea carantină de weekend pe timpul lunii de Ramadan, care începe în două săptămâni. Numărul contaminărilor cu SARS-COV-2 sare de 30 de mii pe zi.
  • Xiaomi și-a lansat cel mai nou model: Mi 11 Ultra. Costă între 900 și 1300 de dolari, în funcție de versiune

Recomandări

FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID
SCHOLZ RĂMÂNE FĂRĂ NEMȚI
DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?