- Două cutremure de magnitudine 4, respectiv 3,3 s-au produs azi lângă Los Angeles. Până acum nu au fost raportate pagube materiale. În ultimele 10 zile, au fost înregistrate alte 3 seisme de magnitudine peste 3.
- Florin Cîțu vrea implicarea bisericii în campania de vaccinare, mai ales în zonele rurale. Premierul spune că până la sfârșitul lui iulie vom avea vaccin pentru 10 milioane de oameni.
- Este ziua 0 la metrou. Metrorex ar trebui să înceapă de astăzi evacuarea spațiilor comerciale. Peste jumătate dintre cele peste 350 de magazine au fost deja eliberate.
- Începând de vineri, toți cetățenii Angliei vor primi de la Guvern câte două teste rapide pe săptămână, notează BBC. Acest pas vine ca o extindere a programului de testare.
- O parte din traseele turistice de pe Tâmpa sunt periculoase pentru turiști, din cauza copacilor căzuți după viscolele din martie, anunță Prefectura Brașov.
- Germania este principalul partener comercial al României. Cea mai mare parte a importurilor, adică 21%, vine de la nemți, iar 23% dintre exporturile noastre se duc tot la ei.
- LG a anunțat că renunță la producerea de smartphone-uri. Compania a înregistrat în ultimii șase ani pierderi de 4,5 miliarde de dolari pe acest segment.
- Spadasinul român de 17 ani Marco Şovar a câștigat medalia de aur în Cairo la Campionatul Mondial de scrimă pentru juniori și cadeți.
- Cea mai mare tranșă de Pfizer primită de România urmează să ajungă în țară. Este vorba de peste 500.000 de doze care vor veni doar pe aeroporul Otopeni.
- CFR Cluj și Dinamo se întâlnesc, în această seară, într-un derby de foc. Dacă echipa din Gruia câștigă, se apropie la 1 punct de liderul FCSB
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord Mediafax