• În București vom avea mai multe paturi ATI: 74 pt adulți și 12 pt copii, anunță premierul Florin Cîțu.
  • Consiliul Național al Elevilor a lansat platforma de e-learning numită „Vreau la examen”. Elevii care susțin Bacalaureatul sau Evaluarea Națională se pot pregăti astfel mai bine pentru examenele din 2021.
  • Deocamdată nu s-a luat nicio decizie în privința serurilor produse de AstraZeneca și J & J, anunță ministrul francez al Industriei. Spune că nu s-a discutat nici despre prelungirea contractelor.
  • În schimb, Uniunea Europeană comandă mai multe doze de la Pfizer și Moderna, pentru livrări în 2022.
  • Tulpina din Brazilia, cunoscută sub denumirea de P1, este cea mai transmisibilă dintre variantele SARS-Cov-2, anunță epidemiologul francez Thibault Fiolet. Are o încărcătură virală mai mare, ceea ce o face și mai periculoasă. Medicii spun că această mutație poate slăbi imunitatea obținută după contaminare sau chiar vaccinare.
  • Președintele Finlandei s-a oferit să găzduiască posibila întâlnire din această vară dintre Joe Biden și Vladimir Putin. În 2018, summitul Putin – Trump a avut loc tot în Finlanda, la Helsinki.
  • Regizorul filmului Fast 9, Justin Lin, nu exclude posibilitatea ca următorul film din seria Fast and Furious să se desfășoare în lumea din Jurassic World. Ambele francize aparțin Universal Pictures.
  • Brandul de modă Judith Laber oprește producția genții Ganesha, căptușită cu piele. E acuzat de grupuri indiene că produsul contrazice credințele hinduse. Geanta costă 8.200 de dolari și va fi refăcută din material sintetic.
  • Simona Halep, Patricia Țig, Sorana Cîrstea și Irina Begu sunt pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Turneul se desfășoară în perioada 30 mai – 13 iunie.
  • Orașul Iași revine în scenariul galben de la ora 24:00. Se redeschid restaurantele, cafenelele și sălile de spectacole la 30 la sută din capacitate.
  • Astăzi începe play-out Ligii 1. De la ora 17:30 joacă UTA Arad cu Viitorul, iar de la 20:30 Astra cu Dinamo.

Recomandări

CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
CAMPUS „MADE IN CHINA”
TU CE CONDUCI AZI?
XENOTRANSPALNTUL E NOUA ARMĂ A MEDICINII