• De la ora 16:00, Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, va prezenta în fața Parlamentului raportul privind decesele cauzate de Covid și va explica diferențele dintre cifrele reale și cele raportate.
  • În această seară, s-ar putea să depășim pragul de 4 milioane de vaccinați anti-Covid. Acum sunt puțin peste 3,9 milioane de români imunizați, dintre care 2,8 milioane au făcut și a doua doză.
  • Elevii nu vor mai susține probe la competențele de la BAC. Acestea vor fi echivalate, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență.
  • Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a rămas azi la 1,54%.
  • În doar trei zile, peste 100 de mii de români s-au înscris în programul „Rabla pentru electrocasnice”. Bugetul de anul acesta este de 75 milioane lei.
  • Începând de azi, Institutul Marius Nasta are 13 paturi pentru recuperarea respiratorie post-Covid.
  • Schema de imunizare cu două vaccinuri produse de companii diferite duce la mai multe reacții adverse medii, arată primele rezultate din Marea Britanie.
  • De astăzi, Portugalia își deschide granițele pentru turiștii din majoritatea statelor Uniunii Europene. Condiția e ca țara să aibă o incidență de sub 500 de cazuri la suta de mii de locuitori.
  • Mihaela Buzărnescu s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Belgrad, după ce a învins-o pe Patricia Ţig.
  • Nu scăpăm de ploi. De la ora 15:00 intră în vigoare un cod galben de vreme rea în 14 judeţe din partea de vest a ţării.

Recomandări

CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
CAMPUS „MADE IN CHINA”
TU CE CONDUCI AZI?
XENOTRANSPALNTUL E NOUA ARMĂ A MEDICINII