• Dosarul privind includerea sitului Roșia Montană în Patrimoniul UNESCO va fi analizat până miercuri. Ședința de ieri, din China, unde este reunit comitetul, a fost amânată.
  • Pierderile de învățare cauzate de pandemie “se pot recupera doar în timp, cu condiția ca școala să nu mai fie întreruptă”, a spus ministrul Educației Sorin Cîmpeanu.
  • Și te așteaptă o săptămână cu temperaturi care vor ajunge și la 40 de grade, la umbră. Va fi caniculă în aproape toată țara.
  • Puţin peste jumătate dintre cadrele medicale din România sunt vaccinate. Cei nevaccinați ar putea suporta cheltuielile pentru testarea periodică, a spus Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
  • Shionogi, o compania farmaceutică japoneză a început testele clinice pentru o pastilă care să trateze COVID-19. Se va lua zilnic, până la dispariția virusului.
  • Bursa de Valori Bucureşti a câştigat, săptămâna trecută, peste 460 de milioane de lei din capitalizare. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat însă o scădere cu aproape 37%, față de săptămâna anterioară.
  • Și în 2021, România are al treilea cel mai mic salariu minim brut în Euro din Uniunea Europeană. Luxemburgul are cel mai mare salariu minim.
  • Italia nu mai face față incendiilor din Sardinia și a cerut ajutorul ţărilor europene vecine. Aproximativ 1.200 de persoane au fost evacuate.
  • În același timp, o ploaie torențială a inundat străzile Londrei și a închis 8 stații de metrou simultan. Peste 300 de persoane au cerut ajutor la numărul de urgență.
  • Bitcoin este în revenire și a ajuns la 38.500 de dolari după anunțul că Amazon ar urma să accepte plata în criptomonede. Ether a crescut la rândul lui până la 2.300 de dolari.

Recomandări

ALICIA KEYS E NOMINALIZATĂ LA TONY AWARDS
CINE-I „DI VINĂ”?
O GENERAȚIE DE SINGURATICI
MENIU A LA GREC
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE