• USR PLUS și AUR au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Pentru ca moţiunea să fie aprobată este nevoie de 234 de voturi.
  • Nu mai afli astăzi calendarul pentru motiunea de cenzură, așa cum ar fi trebuit. Asta pentru că parlamentarii nu au fost prezenți la ședința Biroului Permanent Reunit.
  • Miniştrii USR PLUS vor demisiona din Guvern la începutul săptămânii viitoare, a anunțat Dacian Cioloş
  • Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan va fi închisă, azi până la ora 18:00 deoarece se desfășoară competiţia sportivă de triatlon „Transfier 2021”.
  • Azi, în parcul Izvor începe Bucharest Half Marathon – pentru toti amatorii de mișcare în aer liber. Evenimentul se va desfășura pe parcursul a 2 zile, iar azi încep probele de 5 si 10 km.
  • Circulația trenurilor din Germania este blocată până pe 7 septembrie, din cauza grevei organizate de mecanicii de locomotivă. Ministerul de Externe de la noi a emis o atenționare de călătorie în acest sens.
  • ONU va organiza o reuniune la Geneva, în 13 septembrie, pentru a spori ajutorul umanitar acordat Afganistanului. Mai mult de jumătate dintre copiii cu vârste sub 5 ani vor suferi de foame în anul următor, au avertizat Naţiunile Unite.
  • Japoneza Naomi Osaka te anunță că va lua o pauză de la tenis, după ce a fost învinsă în turul trei de la US Open, de Leylah Fernandez din Canada.
  • Kristen Stewart ar putea deveni noua favorită la Oscar. Actrița va juca rolul prințesei Diana în filmul ‘Spencer’.
  • Transferul istoricului WhatsApp de pe iOS pe Samsung este disponibilă de azi. În perioada următoare, funcția va deveni disponibilă și invers.

Recomandări

MACRON: EUROPA POATE MURI
XI MERGE LA PARIS
PICASSO ÎȘI DEDICĂ VIAȚA ARTEI
KIEVUL SE DIGITALIZEAZĂ
E-SKIN IMITĂ ATINGEREA UMANĂ
PROGNOZA METEO DE PAȘTE