• Un Crăciun ploios ne-a adus 2021. Avertizare de cod galben de ploi şi ninsori pentru 12 judeţe e valabilă până pe 28 decembrie. Munții Apuseni sunt sub cod galben de ninsori și viscol.
  • Creşele vor primi chiar şi nou-născuţi, nu doar copii care au împlinit 11 luni, cum era până acum. Totodată, va creşte şi numărul de copii care pot fi înscrişi la o singură creşă.
  • Rând pe rând, marile orașe europene anulează evenimentele de Revelion din cauza Omicron. Câteva dintre acestea sunt Berlin, Atena, Roma, Londra, Amsterdam și Paris.
  • FDA aprobă primul medicament injectabil care previne HIV. Primele două injecții trebuie făcute la un interval de o lună, după care, la o distanță de câte două.
  • Talibanii mai iau o măsură care restricționează drepturile femeilor. Le interzic acestora să călătorească neînsoţite. Distanța pe care o pot parcurge singure e de 72 de kilometri.
  • Moscova și Berlinul au convenit asupra unei întâlniri „la începutul lunii ianuarie”, ca parte a eforturilor de a potoli criza rusă în jurul Ucrainei.
  • Cumbre Vieja s-a stins după 85 de zile și opt ore de erupție. A fost cel mai frumos cadou de Crăciun pentru locuitorii din La Palma.
  • Arhiepiscopul Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi veteran al luptei Africii de Sud împotriva dominaţiei minorităţii albe, s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. Acesta a lăsat în urma sa „o Africă de Sud eliberată”.
  • Fotbalistul Kylian Mbappe e hotărât să plece de la PSG, anunță publicația franceză L’Equipe. „Mbappe a blocat toate discuțiile cu PSG, iar în perioada următoare își va pava drumul spre Real Madrid”, scriu jurnaliștii.
  • Așteptarea a luat sfârșit. Noi episoade din sezonul II, al serialului Bridgreton vor fi lansate pe data de 25 martie, anunță Netflix.

Recomandări

BLINKEN, AVERTISMENT CĂTRE CHINA
O NUNTĂ CU PERIPEȚII
CÂT MAI JOACĂ NADAL
AI LIBER LA TREN
WHATSAPP INTRODUCE NOI FUNCȚII
400 DE CADAVRE, GĂSITE ÎN GAZA