Afinele sunt cunoscute de peste 15.000 mii de ani. Acestea sunt unele dintre puținele fructe originare din America de Nord. Afinele au fost culese din păduri și mlaștini de nativii americani și consumate proaspete sau conservate. Triburile de nativi americani venerau afinele iar în jurul lor s-au dezvoltat multe povești. Bătrânii tribului povesteau despre modul în care Marele Spirit a trimis „bobi de stele” pentru a alina foamea copiilor. Nativii americani au fost primii care au recunoscut versatilitatea și beneficiile pentru sănătate ale afinelor, folosindu-le în scopuri medicinale și ca aromă naturală.  Ceaiul făcut din frunzele plantei se spunea că este bun pentru sânge iar sucul de afine era folosit pentru a trata tusea. Nativii americani au influențat, în mod direct dezvoltarea soiurilor moderne de affine, prin transmiterea cunoștințelor imigranților europeni. Dar cel mai important pas în dezvoltarea industriei afinelor a venit la începutul anilor 1900 când Elizabeth White și Dr. Frederick Coville au reușit să domesticiească afinele sălbatice. Astăzi fructele dulce-acrișoare pot fi consumate proaspăt culese sau încorporate într-o varietate de rețete. Fructele mici și gustoase sunt bogate în antioxidanți, vitamina C,A, E,K și complexul vitaminei B. Pe lângă acestea, afinele conțin calciu, mangan, fosfor, seleniu și cupru. Acest mix unic de vitamine și minerale le fac unele dintre cele mai sănătoase fructe pe care le putem include în dieta zilnică. Mai mult scad tensiunea , colesterolul, combat bolile cardio vasculare, îmbunătățesc imunitatea și impiedică declinul cerebral. Culoarea albastră a fructeleor este dată de conținutul de antocianină, un flavonoid care protejează împotriva radicalilor liberi, împiedicând îmbătrânirea celulară. Iar vederea ta se va îmbunătății semnificativ dacă consumi zilnic aceste minuni ale naturii. Bucură-te de beneficiile afinelor și consumă-le pentru a te bucura de o sănătate de fier.        
             

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA