• Vogue Philippines a dezvăluit că Apo Whang-Od este vedeta de pe coperta ediției din aprilie a revistei.
  • Femeia de 106 ani din Filipine este cea mai în vârstă persoană care a apărut vreodată pe prima pagină a revistei Vogue.
  • Whang-Od este artist tatuator și a perfecționat arta tatuajelor făcute cu mâna încă din adolescență, sub îndrumarea tatălui său.

Vogue Philippines a dezvăluit că Apo Whang-Od este vedeta de pe coperta ediției din aprilie a revistei, ceea ce îl face pe acest tatuator în vârstă de 106 ani din Filipine cea mai în vârstă persoană care a apărut vreodată pe prima pagină a revistei Vogue.
Whang-Od – cunoscută și sub numele de Maria Oggay – a perfecționat arta tatuajelor făcute cu mâna încă din adolescență, învățând sub îndrumarea tatălui său.

Aceasta locuiește în satul montan Buscalan, la aproximativ 15 ore nord de Manila, în provincia Kalinga, și este considerată cea mai veche mambabatok – sau tatuatoare tradițională Kalinga – din țară.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
SCHOLZ RĂMÂNE FĂRĂ NEMȚI
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI

În trecut, tatuajele făcute de mână pe care Whang-Od le crează folosind doar un băț de bambus, un spin de la un pomelo, apă și cărbune, erau obținute de războinicii indigeni Butbut. Acum, vizitatorii internaționali care caută desenele geometrice care îi poartă semnătura reprezintă o mare parte din clientela ei.

„Vestită ca fiind ultima mambabatok din generația ei, ea a imprimat simbolurile tribului Kalinga – care semnifică puterea, curajul și frumusețea – pe pielea a mii de oameni care au făcut pelerinajul la Buscalan”, a scris Vogue Filipine într-o postare pe rețelele de socializare.
Arta poate fi transmisă doar rudelor de sânge, iar Whang Od și-a antrenat nepoatele Elyang Wigan și Grace Palicas timp de mai mulți ani.

Înainte de apariția lui Whang-Od în Vogue Filipine, recordul pentru cel mai vârstnic model de copertă Vogue era deținut de actrița Judi Dench, care a apărut pe coperta revistei British Vogue în 2020, la vârsta de 85 de ani.

Citește și: