• Un miliardar chinez, Guo Wengui, vrea să scoată la licitație sperma și ovulele unor donatori nevaccinați.
  • Zvonurile susțin teoria conspirației conform căreia vaccinurile COVID-19 ar putea provoca infertilitate.
  • Guo, aliat al lui Steve Bannon și al altor republicani pro-Trump, a fost arestat în martie la New York și este momentan dat în urmărire în China.

Un miliardar chinez vrea să scoată la licitație sperma și ovulele provenite de la donatori nevaccinați, scrie Insider. Licitația a fost anunțată pe platforma de socializare Gettr.

Guo Wengui, un aliat al lui Steve Bannon și al altor republicani pro-Trump, și-a anunțat planul într-o postare live în luna februarie, au informat AFP și Rolling Stone.

„Sperma și ovulele de la partenerii noștri luptători vor fi licitate pe platforma noastră Gettr între 1 și 6 iunie” , anunța Guo în live-ul din februarie.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Miliardarul susține că a strâns aproape 6.000 de ovule și „milioane” de cantități de spermă de la donatori nevaccinați și a menționat că vânzarea va include și sperma lui personală.

Gettr, platforma unde teoriile conspirației sunt răspândite

Misteriosul miliardar chinez este căutat în China din cauza acuzațiilor de fraudă cu care se confruntă din luna martie. Luna trecută, el a fost arestat la New York pentru că ar fi răspândit o conspirație pentru a frauda mii de urmăritori din online de pe urma cărora ar fi obținut pe puțin 1 miliard de dolari.

Guo a precizat că site-ul va folosi „metode științifice” și că licitația se va desfășura legal, cu un avocat care va evalua starea donatorilor, precizează AFP. El nu a oferit informații suplimentare despre modul în care probele vor fi testate sau depozitate.

Planul miliardarului susține teoria conspirației conform căreia vaccinurile COVID-19 ar provoca infertilitate, iar anunțul a generat furie în rândul utilizatorilor platformei Gettr.

Citește și:

Schimb de replici pe Twitter între ministerele britanic și rus de Ziua Păcălelilor. Răspunsul Rusiei

Cele mai bune cinci instrumente de A.I. pe care fiecare cercetător ar trebui să le folosească

VIDEO. Gates despre mașinile autonome după ce s-a urcat în una. Același impact ca și apariția PC-ului