• Sticle de bere produse în urmă cu 86 de ani, vor fi puse în vânzare luna viitoare.
  • Acestea au fost fabricate cu ocazia ceremoniei de încoronare a Regelui Edward al VIII-lea.
  • Berile au rămas nedeschise în urma anulării evenimentului.

Eduard al VIII-lea a urcat pe tronul britanic în ianuarie 1936, în urma decesului tatălui său, George al V-lea, dar a abdicat în luna decembrie a aceluiași an, înainte de încoronare, pentru a se putea căsători cu divorțata americană Wallis Simpson, scrie CNN.

Prin urmare, „Coronation Ale”, berea produsă pentru a sărbători încoronarea sa, nu a fost vândută niciodată și a fost descoperită abia 75 de ani mai târziu, în 2011, în timpul unor lucrări efectuate în pivnițele fabricii de bere Greene King dintr-un oraș situat în sud-estul Angliei.

Mai multe lăzi de bere vor fi scoase la licitație pe 5 mai, cu o zi înainte de încoronarea regelui Charles al III-lea, pentru a comemora această ocazie, a precizat Greene King într-un comunicat de presă transmis marți.

Recomandări

ȘOIGU VA FI ÎNLOCUIT
ROBOȚII DEVIN TOT MAI PREZENȚI ÎN CHINA
143 DE PERSOANE MOR ÎN BRAZILIA
CUM TE ADRESEZI TINERILOR
GOOGLE ȘI HARVARD FAC ECHIPĂ
ARABIA VREA ÎN CARTEA RECORDURILOR DIN NOU

Veniturile obținute din vânzare vor merge către organizația caritabilă „The Prince’s Trust”, fondată de rege pentru a sprijini tinerii din comunitățile defavorizate.

„Este absolut fascinant faptul că aceste beri au zăcut în pivniță timp de 86 de ani, fiind inițial fabricate pentru a sărbători încoronarea lui Edward al VIII-lea pe 12 mai 1937”, a declarat în comunicat Kate Williams, istoric regal și autor care lucrează cu Greene King pentru a cerceta istoria încoronării anulate.

Ea a adăugat că „existau deja îndoieli în mintea lui Edward” atunci când acesta i-a urmat la tron tatălui său în 1936, din cauza relației sale cu Simpson.
„Pregătirile elaborate pentru Încoronare au durat peste un an pentru a fi organizate, dar când evenimentul a avut loc, el abdicase deja, lăsând ceremonia, și aceste beri de celebrare, de prisos”, a spus Williams.

Berea de la acea vreme avea 12% alcool și era făcută din hamei englezesc și orz pentru a-i da o aromă bogată de fructe, potrivit fabricii de bere. Greene King a realizat o ediție 2023 a „Coronation Ale” care are 4% alcool și gust de citrice și fructe tropicale, fiind disponibilă acum în pub-urile din Marea Britanie.

Citește și