• Cea de-a 76-a ediție a Premiilor Tony s-a încheiat duminică, după o ceremonie plină de viață.
  • „Kimberly Akimbo” și „Leopoldstadt” s-au numărat printre marii câștigători ai serii.
  • Ceremonia din acest an a fost vizibil diferită față de cele din trecut, din cauza grevei actuale a scenariștilor de la Hollywood.

Cea de-a 76-a ediție a Premiilor Tony s-a încheiat după o ceremonie plină de viață, în care Jodie Comer din „Liverpool”  s-a numărat printre câștigători.

Cea mai importantă noapte de pe Broadway a avut loc duminică seara la United Palace din cartierul Washington Heights din Manhattan, scrie The Independent.

Găzduită de Ariana Debose, laureată a premiului Oscar, ceremonia din acest an a fost vizibil diferită față de cele din trecut, din cauza grevei actuale a scenariștilor de la Hollywood.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Greva a fost menționată atât în glumă, cât și de DeBose în segmentul său de deschidere, în care actorul și-a arătat sprijinul pentru „frații” săi de la Writers Guild of America.

Vedeta din West Side Story a explicat telespectatorilor că, în urma grevelor, nici ea, nici altcineva de pe scenă nu va citi dintr-un scenariu, deoarece scenariile sunt scrise de obicei de membrii WGA.

În alt moment al ceremoniei, Alex Newell și J Harrison Ghee au făcut istorie, fiind primii actori non-binari care au câștigat în mod premii Tony.

Best New Play a mers la producția Leopoldstadt, iar Kimberly Akimbo a câștigat Best New Musical.

Best Leading Actress in a Play a ajuns la Jodie Comer pentru rolul din Prima Facie 

Best Leading Actress in a Musical -Victoria Clark în Kimberly Akimbo

Sean Hayes a dus acasî premiul Best Leading Actor in a Play pentru rolul din Good Night, Oscar

Best Leading Actor in a Musical J Harrison Ghee – Some Like It Hot

Citește și