• Sindicatele din Franța se mobilizează din nou azi pentru o zi de grevă de proporții.
  • MAE a transmis o atenţionare de călătorie pentru românii care tranzitează azi Franța.
  • Manifestaţia din Franța va perturba transportul feroviar, dar şi cel public.
  • Inclusiv aeroporturile vor avea zboruri amânate sau chiar anulate.

Sindicatele din Franța se mobilizează din nou azi pentru o zi de grevă „împotriva austerității, pentru salarii și egalitate de gen”, de asemenea, perturbări importante sunt așteptate în principal în traficul aerian, scrie Le Figaro.

Direcția Generală a Aviației Civile a cerut companiilor aeriene să renunțe azi la 40% din programul lor de zbor pe Paris-Orly, al doilea aeroport ca mărime din Franța, în urma apelului la grevă transmis de un sindicat minoritar al controlorilor de trafic aerian.

De asemenea, transportatorii au fost chemați să-și reducă programul de zbor la Marsilia-Provence cu 20% și la Beauvais cu 15%, a spus DGAC într-un comunicat de presă, avertizând că activitatea centrelor de navigație aeriană pe rută, care gestionează aeronavele de pe cerul francez ar urma să fi de asemenea afectata.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
PARISUL LUMINAT
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ

„În ciuda acestor măsuri preventive, sunt totuși de așteptat întreruperi și întârzieri. DGAC invită pasagerii să-și amâne călătoria și să-și contacteze compania aeriană pentru a afla starea zborului lor”, precizează administrația responsabilă cu siguranța și securitatea transportului aerian.

Vine greva și în sindicatele transportului feroviar

Intră în grevă și trei sindicate din transportul feroviar. Pe căile ferate, trenurile de mare viteză circulă aproape normal dar se așteapta întreruperi pe anumite linii regionale, precum și pe legăturile Intercity.
În ceea ce privește rețeaua Transilien care deservește Parisul și periferiile sale, vor circula în principiu a 2 trenuri din 3 .

Intră în grevă și profesorii, de la maternală până în învățământul superior și de asemenea medicii generaliști, care cer o revalorizare a prețului consultației. În energiei, principalul sindicat a intrat în greva încă de aseară, generând o reducere a producției de energie electrică.

Citește și: