• RO-Wine te invită la degustări de vinuri premium din 14 țări, la Fratelli din București.
  • Ro-Wine durează 3 zile, cu surprize și experiențe unice și este deschis pentru toată lumea.
  • La eveniment participă producători de vinuri, ulei de măsline și de patiserie italiană.

În acest weekend, Ro-Wine te invită la degustare de vinuri românești dar si din afară, iar organizatorii vor să aducă mai aproape „Gustul Italiei” și promit experiențe și surprize în fiecare dintre cele 3 zile.

Marinela Ardelean, organizator Ro-Wine, a fost la Aleph News și a spus că: „Astăzi sau în acest weekend, ediția Ro-Wine pune și mai mult în valoare, decât am reușit să facem până acum, calitatea și mai ales numărul extraordinar de vinuri bune din România, din Italia, având în vedere participarea numeroasă a producătorilor din aceste două țări și din încă alte 12 țări. Anul acesta avem producători de vinuri din 14 țări de pe patru condinente.”

Marinela Ardelean: Avem un număr generos de spumante, atât din România cât și din Spania și Franța

„Sunt apreciate din ce în ce mai mult vinurile mai puțin paritate, cu mai puțin lemn, vinuri din ce în ce mai elegante. Spumantele sunt în foarte mare trend, ceea ce se poate observa inclusiv la ediția festivalului din acest an. Avem un număr generos de spumante, atât din din România, cât și din Spania, din Franța”, a adăugat Marinela Ardelean.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Marinela a continuat: „Pentru că, cunoscând producătorii, având o oarecare îndemânare în a alege eticheta potrivită, a citi eticheta și a identifica o zonă care place, este foarte ușor să ai ca punct de referință ceva ce deja e de gustat, ceva ce deja cunoști și să rămâi într-o zonă de confort.”

„Ca top 3 vinuri pentru toamnă aș recomanda o Fetească Neagră, proaspătă pentru a păstra caracterul acestui soi, apoi spumantul românesc din codnari sau frâncușa și Merlot”, a încheiat Marinela.

Citește și: