• Săptămâna trecută, Ciolacu anunța că au început calculele pentru construcția bugetului pe anul 2024.
  • El a respins posibilitatea adoptării altor modificări fiscale după intrarea în vigoare a legii.
  • „Îmi doresc să susținem ritmul din acest an în ce privește marile proiecte și chiar să îl depășim”, a declarat Marcel Ciolacu.

Coaliția s-a întâlnit azi pentru a discuta legea bugetului pe anul 2024. Este încă posibil ca Guvernul să facă o rectificare bugetară în acest an. Până acum, Executivul a evitat rectificarea, dând o ordonanță care permite redistribuirea de bugete și alocări de la fondul de rezervă.

„Astăzi vom adopta memorandumul având ca temă investițiile publice prioritare pentru anul viitor, document care va sta la baza elaborării bugetului pe anul 2024. Tot astăzi va fi prima ședință de coaliție, împreună cu domnul ministru al Finanțelor, cu tema bugetului pe anul 2024. Îmi doresc să susținem ritmul din acest an în ce privește marile proiecte și chiar să îl depășim. Avem exemple de bună practică, în mai multe ministere, în principal în Ministerul Transporturilor, și vreau să construim acest buget pe proiecte”, a declarat Marcel Ciolacu, în deschiderea ședinței de Guvern.

Săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu anunța că au început calculele pentru construcția bugetului pe anul 2024. Se face o analiză a proiectelor și programelor care au funcționat bine, dar și a solicitărilor pentru investiții în anul următor. El a respins posibilitatea adoptării altor modificări fiscale după intrarea în vigoare a legii pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea și a afirmat că ordonanța privind reducerea cheltuielilor publice până la finalul acestui an nu înseamnă că nu mai pot fi organizate evenimente publice cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Citește și