• Cluburile de fotbal Barcelona, Chelsea şi Arsenal au pierdut cei mai mulţi bani.
  • Aceștia au fost pierduți prin transferurile de jucători din fotbalul mondial în ultimul deceniu.
  • Studiul a fost prezentat miercuri de BBC Sport.

Cea de-a 448-a ediţie a CIES Football Observatory prezintă cele 50 de cluburi din lume cu cele mai bune şi mai rele balanţe financiare în urma transferurilor de jucătorii din afara propriilor academii realizate între 2014 şi 2023.

Cifrele variază de la un sold pozitiv de 386 de milioane de euro pentru LOSC Lille (Pépé, Osimhen, Botman) la un sold negativ de 631 de milioane de euro pentru Barcelona (Coutinho, Dembélé, Griezmann).

Şase cluburi din Premier League figurează în top 10 al pierderilor. După Chelsea şi Arsenal, pe locurile doi şi, respectiv, trei, Manchester United este pe locul cinci, Aston Villa pe şapte, Everton pe opt şi Liverpool pe nouă.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Cercetarea arată că pierderile semnificative sunt deseori rezultatul plecării unor achiziţii importante pentru sume mult mai mici decât cele pentru care clubul le-a cumpărat iniţial, iar raportul citează, de asemenea, jucătorii care au contribuit la aceste pierderi.

Cluburile din Superliga chineză ocupă un loc important în top 50 în ceea ce priveşte pierderile, iar echipele din Arabia Saudită Al-Nassr, Al-Hilal, Al-Ahli şi Al-Ittihad sunt, de asemenea, incluse în acest clasament, după ce vara trecută au cheltuit sume mari de bani, atunci când jucători precum Neymar şi atacantul Karim Benzema de la Real Madrid s-au alăturat Ligii profesioniste saudite.

Barcelona a cheltuit peste 1,2 miliarde de euro şi a primit 613 milioane de euro, raportul citând tranzacţia pentru Philippe Coutinho, care a semnat de la Liverpool pentru 142 de milioane de lire sterline în 2018 înainte de a pleca la Aston Villa pentru 17 milioane de lire sterline. De atunci, el s-a alăturat lui Al-Duhail sub formă de împrumut.

Barcelona l-a semnat, de asemenea, pe Ousmane Dembele pentru 135,5 milioane de lire sterline înainte de a fi vândut pentru 43,5 milioane de lire sterline vara trecută la Paris St-Germain.

Chelsea a pierdut 482 de milioane de euro după ce a semnat jucători precum Christian Pulisic pentru 58 de milioane de lire sterline în 2019, înainte de a-l vinde la AC Milan pentru 20 de milioane de lire sterline anul trecut. Jorginho a semnat pentru 50 de milioane de lire sterline în 2018, dar a fost vândut apoi pentru 12 milioane de lire sterline la Arsenal.

De asemenea, au cheltuit aproximativ 1,2 miliarde de euro, inclusiv transferurile, atât a lui Moises Caicedo, cât şi a lui Enzo Fernandez, pentru peste 100 de milioane de lire sterline, şi au primit 730 de milioane de euro (624 de milioane de lire sterline) din vânzări.

Arsenal a pierdut 436 de milioane de euro după ce a transferat jucători precum Nicolas Pepe pentru 72 de milioane de lire sterline, înainte ca acesta să plece după patru ani, prin transfer liber la Trabzonspor.

Manchester City – pierderi de 59 de milioane de euro şi Bayern Munchen – pierderi de 61 de milioane de euro – „au cele mai bune bilanţuri dintre cele mai competitive echipe”, se arată în raport.

Citește și