• Un studiu recent contestă opinia conform căreia numai persoanele din societățile bogate pot fi fericite.
  • Oamenii din societățile mici din întreaga lume sunt foarte fericiți cu viața lor, deși au venituri foarte mici.
  • Raportul mondial asupra fericirii, arată că creșterea economică este o modalitate sigură de a spori bunăstarea societăților.

Una dintre cele mai strânse relații pe care le avem este cea cu bani. De mici învățăm să îi facem, apoi învățăm să îi investim sau cheltuim în vacanțe mult dorite. De cele mai multe ori spunem că bani aduc fericirea, însă acum a apărut un raport care contestă opinia conform căreia numai persoanele din societățile bogate pot fi fericite. Mulți oameni din societățile mici din întreaga lume sunt foarte fericiți cu viața lor, deși au venituri foarte mici.

Tiparele pentru oamenii fericiți implică partea financiară?

„Putem spune că partea financiară nu e obligatorie în ceea ce privește fericirea. Fericirea se bazează pe cunoașterea de sine iar partea financiară ne permite să experimentăm și să descoperim care ne sunt nevoile. Ne poate cumpăra timp, dar nu mereu și fericirea. Ea ține de cunoaștere, de modul în care ne integrăm în mediul nostru. Banii cumpără experiențe care aduc sau nu fericirea”, a declarat Bianca Adăscăliței, psiholog, pentru Aleph News.

Unde se simte fericirea cel mai intens?

„Fericirea se simte în intimitatea sufletului. Poate fi dată de lucruri, dar cel mai autentic se resimte când vorbim despre propria persoană”, a mai adăugat aceasta.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Citește și