• Decizia a fost luată cu 238 de voturi „pentru”, unul „contra” şi 12 abţineri.
  • Săptămânile viitoare devin legi alte două iniţiative importante: interzicerea păcănelelor şi comercializarea ţigărilor electronice către minori.
  • Legea urmează să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, în calitate de for decizional, un proiect de lege care interzice comercializarea către minori a băuturilor energizante.

„Înainte de depunerea acestui proiect de lege am avut mai multe întâlniri cu asociaţii ale părinţilor sau profesorilor, ocazii cu care am discutat despre cât de nocive sunt energizantele pentru minori şi acum, în ciuda opoziţiei unora dintre producători şi comercianţi, reuşim să transpunem în lege această iniţiativă. Important de spus că se reglementează şi comercializarea aceloraşi băuturi energizante în automate, aceasta urmând a fi interzisă. Săptămânile viitoare devin legi alte două iniţiative importante: interzicerea păcănelelor şi comercializarea ţigărilor electronice către minori”, a spus iniţiatorul proiectului, social-democratul Alfred Simonis.

Legea are ca obiect de reglementare interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Decizia a fost luată cu 238 de voturi „pentru”, unul „contra” şi 12 abţineri.

Legea urmează să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Citește și