• Președintele a rezistat 13 ore sub fluierături.
  • Standul UE a fost devastat la Salonul Agriculturii de la Paris.
  • Salonul vă așteaptă până duminica, 3 martie, la Porte de Versailles.

Emmanuel Macron a inaugurat ieri Salonul Agriculturii, cel mai mare și cel mai apreciat salon parizian. Președintele francez a petrecut la Salon 13 ore. 13 ore dificile, într-o atmosferă haotică de teatru de război, cu înfruntări între forțele de ordine și agricultori.

Este locul suprem pentru gastronomia franceză. Salonul are o îndelungată tradiție și primește agricultori din toată Franța care își pregătesc standurile cu săptămâni înainte – poți gusta produse din toate regiunile, de la jambon sau brânzeturi până la stridii sau alte fructe de mare, dar poți vedea si animalele de ferma care participa, desigur, la concursuri de frumusețe.

Salonul este inaugurat întotdeauna de președinte, iar Emmanuel Macron a vizitat ieri o favorită, de altfel. Ieri a fost o zi foarte agitată în contextul mișcărilor la care agricultorii participă déjà de câteva săptămâni. Președintele a rezistat 13 ore în care a stat de vorbă cu agricultorii. Are antrenament pentru că înaintea lui probabil doar Jaques Chirac a mai atins acest record.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Macron a avut un comitet de întâmpinare și ciocnirile au fost violente între forțele de ordine și grupuri apropiate, a spus președintele, de partidul Marinei Le Pen. Standul UE a fost distrus.

Citește și