• La sfârşitul lunii ianuarie, Markus Pieper, ales al Uniunii Creştin-Democrate (CDU, de dreapta) fusese selectat pentru a ocupa noul post de trimis pentru întreprinderile mici şi mijlocii în cadrul executivului european.
  • Această recrutare a fost contestată de comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.
  • Markus Pieper s-a declarat victima unei campanii politice conduse de Thierry Breton, apropiat al grupului liberal Renew.

Eurodeputatul german Markus Pieper a anunţat că se retrage din postul de la Comisia Europeană, în urma unei controverse care a ameninţat campania electorală a preşedintei Ursula von der Leyen, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile europene.

La sfârşitul lunii ianuarie, Markus Pieper, ales al Uniunii Creştin-Democrate (CDU, de dreapta) fusese selectat pentru a ocupa noul post de trimis pentru întreprinderile mici şi mijlocii în cadrul executivului european. Această recrutare a fost contestată de comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Alegerea unui compatriot din acelaşi partid cu Ursula von der Leyen a alimentat acuzaţiile de favoritism. Cu atât mai mult cu cât aceasta a avut loc cu doar câteva săptămâni înainte de congresul de la Bucureşti de la începutul lunii martie, în cadrul căruia grupul PPE (din care face parte CDU) a sprijinit un al doilea mandat pentru von der Leyen.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Joi, Parlamentul European a cerut anularea numirii şi lansarea unei noi proceduri prin vot cu o largă majoritate. Markus Pieper s-a declarat victima unei campanii politice conduse de Thierry Breton, apropiat al grupului liberal Renew: „Având în vedere modul în care Breton boicotează de la bun început numirea mea în Comisie, nu văd în prezent nicio posibilitate de a răspunde aşteptărilor legitime asociate acestei poziţii”, a declarat Markus Pieper luni seară pentru cotidianul german Handelsblatt. El a afirmat că comisarul francez a fost „motivat exclusiv de politici partizane”.

Markus Pieper şi-a semnat contractul la 31 martie şi urma să îşi preia atribuţiile marţi. El ar fi trebuit să se subordoneze direct Ursulei von der Leyen şi lui Thierry Breton, ale cărui responsabilităţi includeau şi industria.

Postul, unul dintre cele mai înalte din ierarhia europeană, i-ar fi adus un salariu de 18.430 de euro brut pe lună, potrivit grilei oficiale de salarizare.

Ursula von der Leyen a luat act de această retragere. „Preşedinta respectă şi regretă în acelaşi timp decizia lui Markus Pieper de a se retrage din funcţia de emisar pentru IMM-uri”, a declarat luni seară purtătorul de cuvânt al acesteia, Eric Mamer, într-un comunicat. „Preşedintele a decis să suspende redeschiderea procedurii de selecţie pentru acest post (…) până după alegerile europene”, a adăugat Mamer.

Citește și