• Sondajele arată că actualul președinte este practic la egalitate cu Donald Trump.
  • Biden nu a răspuns mai rapid la protestele studenților.
  • Situația actuală implică multe riscuri și puține opțiuni bune pentru Biden.

Fragila candidatură a președintelui Biden pentru un al doilea mandat este amenințată din nou.
Motivul? Combinația a două conflicte asupra cărora are puțin control direct: Războiul dintre Israel și Hamas și dezbinarea tot mai profundă din SUA cu privire la rolul Americii în acest război. Cele două crize, care se desfășoară la mii de kilometri distanță una de cealaltă, fuzionează pentru a concretiza un set mai larg de diviziuni în societatea americană care pun la încercare poziția politică deja șubredă a lui Biden. Cât de tare afectează asta campania președintelui?

Situația implică multe riscuri și puține opțiuni bune pentru Biden, care se confruntă cu perspectiva unor proteste continue în această vară. Acestea ar putea culmina cu demonstrații de amploare la convenția națională de nominalizare a democraților de la Chicago din august, subminând un eveniment menit să arate unitatea și competența partidului de a conduce națiunea. Președintele s-a concentrat pe presiunile pe care le-a făcut asupra Israelului și a Hamas pentru a accepta o încetare a focului. Asta, desigur, ar putea atât să salveze vieți în regiune, cât și să calmeze protestele din SUA. Un eșec, însă, ar putea determina guvernul israelian să înceapă o operațiune planificată de mult timp împotriva luptătorilor Hamas în Rafah, unde se adăpostesc aproximativ 1,4 milioane de palestinieni, iar perspectiva unui număr mare de victime civile, stârnește îngrijorarea internațională.

Sondajele arată că actualul președinte este practic la egalitate cu Trump, care conduce la limită în majoritatea sondajelor din cele câteva state care ar putea decide alegerile. Trump, la fel ca mulți colegi de-ai săi republicani, a cerut liderilor universitari să reprime protestele. Chiar miercuri, în legătură cu subiectul ăsta, Trump a zis că Biden nu a fost prezent în acest conflict. Și acum urmează o altă întrebare: „De ce nu a dat Biden un răspuns mai rapid la protestele studenților?” Întârzierea președintelui a avut rădăcini în gândirea oficialilor de la Casa Albă și din campanie, care au considerat că studenții care participă la proteste sau sunt influențați de acestea sunt o minoritate. Nu se așteptau ca manifestațiile să ia amploarea pe care o vedem chiar și azi în SUA.

Recomandări

NU TE SUPĂRA, PRIETENE!
CINE ÎL SUSȚINE PE TRUMP
VALENCIA E SUB APĂ
HOLLYWOOD VOTEAZĂ HARRIS
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ALEGE DE AMERICA?

Citește și