Sari la continut

Articole de Dumitru Sabina

Sabina Dumitru este web-editor al site-ului Aleph News, fost redactor la Editiadedimineata.ro. A acoperit o gamă largă de domenii, iar prin intermediul activității sale a încercat să arate oamenilor o altă față a României. A scos la lumină inițiative inedite ale românilor care încearcă să facă lucruri frumoase, care încă mai cred că se poate, care consideră că pasiunea și determinarea sunt singurele căi de a atinge succesul. A încercat mereu să arate că nu doar indignarea și critica la adresa autorităților, care își uită atribuțiile pot face o poveste să răsune, ci și pasiunea și determinarea unor oameni care cu onestitate și determinare își trasnformă pasiunile de-o viață în povești de succes. Născută în 1996, a terminat Colegiul Național „Octav Onicescu”, din București, pe o specializare de filologie şi a urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism și Științele Comnicării, din cadrul Universităţii Bucureşti, dar și un masterat în Jurnalism Politic, în cadrul aceleiași universități.

S-a amânat închiderea școlilor, în Capitală. Elevii vor susține fizic simulările examenelor Evaluării Naționale
Government
Atac terorist la o biserică din Indonezia, în Duminica Floriilor: Cel puțin 14 persoane au fost rănite
Government
Ratele de infectare în ţările vecine sunt mai mari decât în România. Ce se întâmplă în Ungaria, Polonia sau Serbia
Government
Prințul William oferă un premiu de 64 de milioane de dolari pentru salvarea mediului. Cum poți fi câștigător
Entertainment
Nava imensă blocată în Canalul Suez a fost mișcată pentru prima dată de la declanșarea crizei 
Government
elevi
Educație
Canalul Suez, deblocat după trei zile de criză. Circulația navelor va fi reluată astăzi
Government
Judecător în sala de judecată.
Justiție
Mărturiile unui băiat care a stat la masă cu ucigașul mamei sale: „Nu avea nicio remușcare”
Government
Românii și-au recuperat metroul după 13 ore. Sindicalist USLM: „Nu avem la cunoștință nicio plângere penală”
Government
Cătălin Drulă, despre protestul spontan de la metrou: „Nu a fost grevă. Unii cetățeni au blocat funcţionarea metroului, pur şi simplu”
Government
Government
Raed Arafat
Government
Distincția a fost acordată de Parlamentul Uniunii Europene.
Government
Proteste în Turcia împotriva retragerii din  acordul care protejează drepturile femeilor
Government
Analiză: Zona euro este pe cale să intre într-o nouă recesiune. Avertismentul economiştilor din sectorul bancar
Business
Restaurantele se închid din nou la interior. Ce înseamnă aceste închideri-deschideri pentru HoReCa
Government
Un dosar penal privind modalitatea de cumpărare a vaccinurilor anti-COVID-19 a fost deschis în România.
Government
Cîțu și Orban
Government
„Stop atacului, presiunii și denigrării“. Petiție online pentru a se opri atacul asupra Spitalului din Sibiu
Government
Șefa Comisiei Uniunii Europene, Ursula von der Leyen, are îndoieli cu privire la vaccinul Sputnik V
Government