Sari la continut

Articole de Dumitru Sabina

Sabina Dumitru este web-editor al site-ului Aleph News, fost redactor la Editiadedimineata.ro. A acoperit o gamă largă de domenii, iar prin intermediul activității sale a încercat să arate oamenilor o altă față a României. A scos la lumină inițiative inedite ale românilor care încearcă să facă lucruri frumoase, care încă mai cred că se poate, care consideră că pasiunea și determinarea sunt singurele căi de a atinge succesul. A încercat mereu să arate că nu doar indignarea și critica la adresa autorităților, care își uită atribuțiile pot face o poveste să răsune, ci și pasiunea și determinarea unor oameni care cu onestitate și determinare își trasnformă pasiunile de-o viață în povești de succes. Născută în 1996, a terminat Colegiul Național „Octav Onicescu”, din București, pe o specializare de filologie şi a urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism și Științele Comnicării, din cadrul Universităţii Bucureşti, dar și un masterat în Jurnalism Politic, în cadrul aceleiași universități.

revolut-romania-
Business
Părerile părinților privind cerința Patriarhului Daniel ca elevilor să li se dea note la religie, nu calificative
Educație
balena-caiac
Social Media & Media
terapie-intensiva
Sănătate
macron-protest
Government
kimjongun-fumează
Government
După impozitarea pensiilor speciale, desfiinţarea pensiilor parlamentarilor va fi discutată azi în Parlament
Business
vaccin gripal
Sănătate
atac-terorist
Government
fetita-turcia
Government
borat
Entertainment
terapie-intensivă
Sănătate
Coronavirus în România LIVE UPDATE 28 octombrie. Record de cazuri noi: 5.343 în 24 de ore
Sănătate
Government
Șeful Jandarmeriei şi-ar fi pontat ore suplimentare. DNA face verificări
Government
italia-muncitori
Business
Afaceri românești din Viena, afectate de atac. Antreprenor: „Orice se putea întâmpla”
Government
dodon-alegeri-moldova
Government
Marcel Ciolacu a plătit amenda primită după ce a fost fotografiat fără mască pe o terasă din județul Buzău
Government
Institutul Cantacuzino testează vaccinul antigripal. Când apare vaccinul pe piață
Sănătate
roboti-walmart
Tehnologie