• Angajații câștigă diferit, în funcție de județul în care lucrează, iar salariul mediu din România a fost în luna iulie de 4.000 de lei.
  • Jumătate dintre adulți amână să-și schimbe locul de muncă și 60% dintre adulții români amână să-și cumpere o casă.
  • Cele mai mari salarii din România sunt în București, Cluj și Timiș.

Chiar dacă salariul mediu din România e puțin peste 4.000 de lei, angajații câștigă diferit în funcție de județul în care lucrează.

Inginerii au avut luna trecută cele mai mari salarii, de peste 10.000 de lei, iar cei mai puțini bani au luat angajații din Horeca, 2.500 de lei, pe lună, arată datele INS.

Bucureștenii au portofelul cel mai gros din toată țara. Salariul mediu e de aproape 6.000 de lei. Le suflă în ceafă clujenii, cu 5.300 de lei, iar în Timișoara, salariul mediu e de 4.800 de lei. Cei mai puțini bani câștigă angajații din Teleorman, unde salariul mediu e de 3.000 de lei.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL
UNIVERSITATEA SPRIJINĂ ARTA
UE INVESTIGHEAZĂ META
AU VEDETELE SUCCES PE TINDER?
SUA SANCȚIONEAZĂ TRANSFERURILE ILEGALE DE ARME

Ciprian Mihail: Mediile sunt falsificate, diferențele sunt mari între companiile din IT și companiile cu salarii mici

Cirpian Mihail, profesor de filosofie, spune că mediile salariale sunt ușor falsificate din cauza diferențelor mari între companiile mari de IT, care plătesc foarte bine și domeniul HORECA, care are o medie de 2500 de lei.

„Știți cum e cu media acea, spunea cândva un celebru profesor: dacă te așezi cu o fesă pe un cub de gheată ești la 0 grade și dacă te așezi pe un cuptor ești la 100 de grade, niciodată media între fese nu e de 50 de grade. Și aceste medii sunt ușor falsificate pentru că în toate companiile mari, atât în București
cât și în Cluj, unde salariile sunt mari, mai ales în domeniul IT sunt și companii cu salarii foarte mici.
Deci Bucureștiul și Clujul sunt campioane la terase, baruri și restaurante, toate acestea funcționează
pentru că sunt mâni de lucru ieftine aduse din Orient”, a spus Ciprian Mihali la ȘTIU, pe Aleph News.

Mai mult de jumătate dintre adulții români preferă să stea în continuare în casa părinților, în loc să-și cumpere alta

Cu atât de puțini bani pe card, mai mult de jumătate dintre adulții români preferă să stea în continuare în casa părinților, în loc să-și cumpere alta. De vină sunt prețurile mari și evoluția economiei, arată un studiu Deloitte. Românii trag de timp și când vine vorba de viitoarea lor familie. Trei din zece adulți până în 40 de ani se plâng că n-au bani să se căsătorească și să facă un copil.

Mai pregătiți se simt însă tinerii din Generația Z. Jumătate sunt de părere că au bani să-și întrețină familia. Deși mai mult de jumătate dintre Millennials se plâng că trăiesc de la un salariu la altul, tot atâția amână să ceară o mărire de salariu sau să-și schimbe locul de muncă, mai arată studiul.

„Dar pe de altă parte, întradevăr, salariul mediu pe care îl vedeți acolo se ajutează foarte repede cu niște costuri foarte mari, mai ales la chirii. Îi văd pe studenții mei sau pe tinerii absolvenți că au dificultăți uriașe să își făcă un rost, să se așeze undeva.”, a mai spus profesorul.

Citește și: