- Premierul Marcel Ciolacu vrea dublarea schimburilor comerciale cu Vietnamul, către 1 mld. euro. Premierul Pham Minh Chinh al ţării socialiste cu o populaţie de 97 mil. locuitori şi un PIB de 406 mld. dolari, aflat într-o vizită oficială în România, a terminat Facultatea de Construcţii din Bucureşti în 1984.
- Premierul a vorbit despre proiecte pilot importante de investiţii comune în ferme agricole şi mai ales în domeniul piscicol, unde Vietnamul are o experienţă vastă.
Premierul Marcel Ciolacu a pledat, luni, pentru o cooperare economică sporită cu Vietnamul.
„Îmi doresc să ne propunem ţinte ambiţioase, şi chiar o dublare a schimburilor comerciale, către 1 miliard de euro, în anii următori. În acest sens, am adresat domnului Prim-ministru rugămintea de a identifica cele mai bune modalităţi pentru a sprijini accelerarea procedurilor pentru certificarea la import a produselor agro-alimentare din România, precum şi pentru facilitarea reînnoirii sau acordarea autorizaţiilor de introducere pe piaţă pentru produsele farmaceutice româneşti. Agricultura şi industria farma sunt două domenii strategice pentru ţările noastre. Cunoaşteţi foarte bine, domnule Prim-ministru, calitatea produselor româneşti, de aceea cred că fructele, cerealele sau produsele de origine animală, în special pui, ar trebui să aibă acces pe piaţa din Vietnam”, spune Marcel Ciolacu.
Premierul a vorbit despre proiecte pilot importante de investiţii comune în ferme agricole şi mai ales în domeniul piscicol, unde Vietnamul are o experienţă vastă.
„De asemenea, vă propun să lucrăm împreună foarte serios pentru a realiza un parteneriat cu Antibiotice Iaşi pentru distribuţia produselor companiei româneşti pe piaţa vietnameză. Am avut o colaborare foarte bună în timpul pandemiei de Covid-19 şi cred că trebuie să folosim acea experienţă pentru a creşte prezenţa medicamentelor româneşti prin intermediul dumneavoastră în întreaga zonă a Asiei de Sud-Est”, adaugă Marcel Ciolacu.
Prim-ministrul a mulţumit omologului vietnamez pentru donaţia de vaccinuri împotriva pestei porcine.
„Vreau să producem în România aceste vaccinuri, la Institutul Cantacuzino, atât pentru piaţa internă, cât şi pentru cea europeană. Este un proiect la care ţin foarte mult şi am dispus deja ca ANSVSA să iniţieze demersurile pentru testarea în vederea omologării acestor vaccinuri contra pestei porcine. (…) De altfel, mă voi implica pentru ca unele cele mai importante companii de stat româneşti – Transgaz, Transelectrica sau Romarm, să dezvolte parteneriate cu firmele omoloage din Vietnam”, încheie Ciolacu.
O delegaţie vietnameză, condusă de premierul Pham Minh Chinh, se află în vizită în România.
Vietnamul este o ţară din Sud-estul Asiei, cu un PIB de 406 mld. dolari în 2022, cu o populaţie de 97 mil. locuitori. Spre comparaţie, România a avut în 2022 un PIB de 350 mld. dolari în 2023, cu o populaţie de 19 mil. locuitori.
Citește și
- Coreea de Nord intensifică testele nucleare. Ce ar putea determina atacul cu Sudul și Statele Unite?
- Furtuna Isha ajunge în România săptămâna aceasta. Ce fenomene meteo extreme sunt anunțate
- UE vrea să pună capăt atacurilor Houthi din Marea Roșie. Statele membre au ajuns la un acord „de principiu” pentru a lansa o operațiune militară de securizare a navigației comerciale