- Donald Trump vrea să revină în lumina reflectoarelor politice
- Trump intenționează să vorbească la Conferința acțiuni politice a conservatorilor (CPAC) din Orlando, Florida, pe 28 februarie
- Ultima dată când Trump s-a adresat unei mulțumi a fost pe 6 ianuarie în cadrul unui miting
Fostul președinte american Donald Trump vrea să revină în lumina reflectoarelor și se va adresa publicului la o întâlnire a conservatorilor, a declarat sâmbătă o sursă care cunoaște planurile sale, relatează Reuters.
Trump intenționează să vorbească la Conferința acțiunii politice a conservatorilor (CPAC) din Orlando, Florida, pe 28 februarie, a declarat sursa, sub protecția anonimatului.
„El va vorbi despre viitorul Partidului Republican și al mișcării conservatoare. De asemenea, mă aștept ca cel de-al 45-lea președinte să abordeze politicile dezastroase privind amnistia și gestionarea frontierelor de către Joe Biden”, a spus sursa.
Ultima dată când Donald Trump s-a adresat unei mulțumi a fost pe 6 ianuarie în cadrul unui miting, cu puțin înainte de atacul de la Capitoliu.
Cei patru ani petrecuți de Trump la Casa Albă s-au încheiat la scurt timp după ce a fost acuzat de incitare la violență în evenimentele de la Capitoliu. Pe 13 februarie, fostul președinte a fost achitat în cel mai scurt proces de impeachement din istoria SUA.