• Iohannis a informat Parlamentul că a aprobat intrarea în România a Forței de Reacție NATO.
  • Președintele României a motivat decizia prin situația de securitate precară și imprevizibilă.
  • Pentru 2024, România va avea dislocați peste 2.500 de militari în misiuni străine.

Președintele Iohannis a informat Parlamentul că a aprobat intrarea și staționarea în România a Forței de răspuns NATO cu capacitate de reacție foarte ridicată sau tranzitarea teritoriului național de către aceasta în cazul unei crize majore de securitate. Iohannis motivează că timpul de desfășurare a forței NATO este foarte scurt, de 72 de ore, iar situația de securitate a devenit imprevizibilă.

Potrivit documentului citat, „în situaţia apariţiei intempestive a premiselor pentru declanşarea unei crize majore de securitate, cu posibile implicaţii asupra independenţei şi suveranităţii naţionale a României, Consiliul Nord-Atlantic poate lua decizia dislocării pe teritoriul României a Forţei de răspuns a NATO, cu capacitate de reacţie foarte ridicată – VJTF, în scopul dezamorsării crizei şi descurajării escaladării acesteia”.

„În funcţie de prevederile planurilor de răspuns în situaţii de criză, care se pun în aplicare la nivelul Alianţei, dislocarea pe teritoriul naţional a Forţei de răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată poate să includă această Forţă de răspuns a NATO în totalitate ori anumite componente ale acesteia, suplimentate cu elemente de comandă-control şi de sprijin, care se stabilesc ţinând cont de amploarea, tipul şi particularităţile operaţiei avute în vedere, în cadrul procesului de planificare operaţională de nivel strategic şi operativ derulat la nivelul comandamentelor responsabile ale Alianţei”, se detaliază în scrisoare.

Recomandări

BLINKEN, AVERTISMENT CĂTRE CHINA
O NUNTĂ CU PERIPEȚII
AI LIBER LA TREN
400 DE CADAVRE, GĂSITE ÎN GAZA
CE FILM VEZI AZI?
JOE BIDEN, DECLARAȚIE ȘOCANTĂ

Preşedintele Klaus Iohannis evidenţiază că, „pentru punerea în aplicare, în intervalul de timp foarte scurt avut la dispoziţie – 72 de ore -, a măsurilor pregătite la nivel naţional în scopul recepţiei VJTF, este necesar să preexiste aprobarea pentru dislocarea sau tranzitarea acestei Forţe de răspuns a NATO pe teritoriul naţional”.

Citește și