• Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a reiterat propunerea de organizare în Turcia a unui summit al preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.
  • Turcia a salutat, marţi, progresele semnificative înregistrate în negocierile dintre Moscova şi Kiev, iar un oficial rus a transmis că Rusia nu se opune eventualei admiteri a Ucrainei în Uniunea Europeană.
  • Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi, în contextul negocierilor din oraşul turc Istanbul, reducerea semnificativă a operaţiunilor militare la periferia Kievului şi în oraşul Cernigău.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a discutat, vineri după-amiază, cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre stadiul negocierilor cu Ucraina şi a reiterat propunerea de a găzdui un summit pentru semnarea unui eventual acord de pace.

Negocierile pozitive şi constructive care au avut loc la Istanbul săptămâna aceasta au generat speranţe pentru pace” i-a transmis Recep Tayyip Erdogan lui Vladimir Putin, conform Preşedinţiei de la Ankara, citată de agenţia Anadolu.

Recep Tayyip Erdogan a reiterat propunerea de organizare în Turcia a unui summit al preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.

Recomandări

FICO ÎȘI REVINE DUPĂ ATAC
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"
URSULA INVESTIGHEAZĂ DIN NOU META
ÎN CHINA ÎȚI IEI LIBER DACĂ EȘTI TRIST
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
A.I. ÎN MUZEE

În conversaţia telefonică de vineri, Vladimir Putin i-a mulţumit lui Recep Tayyip Erdogan pentru organizarea negocierilor de pace de la Istanbul.

Turcia a salutat, marţi, progresele semnificative înregistrate în negocierile dintre Moscova şi Kiev, iar un oficial rus a transmis că Rusia nu se opune eventualei admiteri a Ucrainei în Uniunea Europeană.

Acestea sunt cele mai semnificative progrese de la începerea negocierilor”, a declarat marţi ministrul turc de Externe, Mevlüt Cavusoglu, după întâlnirea reprezentanţilor Ucrainei şi Rusiei, la Istanbul.

Un membru al delegaţiei ucrainene a afirmat, marţi, la negocierile din oraşul turc Istanbul, că ar putea fi „condiţii suficiente” pentru un summit al preşedinţilor Ucrainei şi Rusiei, Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin.

Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi, în contextul negocierilor din oraşul turc Istanbul, reducerea semnificativă a operaţiunilor militare la periferia Kievului şi în oraşul Cernigău (Cernihiv), situat în nordul Ucrainei.

Însă Administraţia Volodimir Zelenski a reacționat cu scepticism la anunţul Rusiei, existând temeri că armata rusă va intensifica activităţile combatante în estul Ucrainei.

Statele Unite nu au observat că Rusia are o abordare „serioasă” în negocierile cu Ucraina, a afirmat marţi secretarul de Stat american, Antony Blinken, semnalând că aşteaptă acţiuni, nu doar declaraţii din partea Moscovei.