- Martine Moise, văduva președintelui din Haiti, a vorbit pentru prima dată despre momentul în care soțul ei a fost ucis.
- Ea a spus că asasinii l-au „ciuruit” pe Jovenel Moise cu gloanțe, după ce au dat buzna în casa lor în toiul nopții, relatează BBC.
- Președintele haitian, în vârstă de 53 de ani, a fost ucis pe 7 iulie de 28 de mercenari străini, potrivit datelor furnizate de poliție.
Martine Moise, care este tratată într-un spital din SUA, a declarat că atacul s-a petrecut atât de repede, încât soțul ei nu a fost în stare să spună „nici măcar un cuvânt”.
Advertisment
Sâmbătă, ea a postat un mesaj vocal pe pagina sa de Twitter în care promitea că își va continua activitatea.
MESSAGE DE LA PREMIÈRE DAME MARTINE MOISE. pic.twitter.com/cFQW70xTFE
— Martine Moïse (@martinejmoise) July 10, 2021Recomandări
„Într-o clipită, mercenarii au intrat în casa mea și mi-au ciuruit soțul cu gloanțe. Acest act nu are nume, deoarece trebuie să fii un criminal fără limite pentru a asasina un președinte precum Jovenel Moïse, fără a-i da măcar șansa de a spune un singur cuvânt”, a povestit Martine Moise.
Ea a sugerat că soțul ei a fost asasinat din motive politice – în special pentru că a menționat un referendum privind modificările aduse Constituției, care ar fi putut să-i ofere președintelui mai multă putere. „Vor să asasineze visul președintelui”, a completat soția acestuia.
„Plâng, este adevărat, dar nu putem lăsa țara să-și piardă calea. Nu putem lăsa ca sângele președintelui Jovenel Moïse, soțul meu, președintele nostru pe care îl iubim atât de mult și care ne-a iubit în schimb, să curgă în zadar”, a mai spus Martine Moise.
Cine l-a ucis pe președintele din Haiti?
Încă nu este clar cine a organizat asasinatul și cu ce motiv. De asemenea, nu se știe modul în care presupușii asasini au reușit să intre în proprietate. Gărzile de corp ale președintelui urmează să fie interogate săptămâna viitoare.
Poliția haitiană a declarat că majoritatea mercenarilor sunt columbieni, în timp ce doi sunt cetățeni americani.
17 dintre membrii grupului au fost reținuți în capitala Port-au-Prince după un schimb de focuri. Trei suspecți au fost uciși de poliție, iar alți opt sunt în continuare căutați.
Guvernul columbian s-a angajat să ajute Haiti în eforturile de investigare.
Departamentul de Stat al SUA a declarat că nu poate confirma dacă vreunul dintre cetățenii săi a fost reținut.
Cu toate acestea, presa americană și canadiană relatează că unul dintre cetățenii cu dublă cetățenie arestați, James Solages, în vârstă de 35 de ani, este din Florida și a fost gardă de corp la ambasada canadiană din Haiti.
Un judecător de instrucție a declarat presei locale că Solages și celălalt cetățean american, numit Joseph Vincent, au declarat că se aflau acolo ca translatori pentru mercenari.
„Misiunea era de a-l aresta pe președintele Jovenel Moïse… și nu de a-l ucide”, a declarat judecătorul Clément Noël.
Guvernul interimar din Haiti solicită sprijinul armat al SUA. Americanii nu vor să trimită trupe
Guvernul interimar din Haiti a solicitat Statelor Unite ale Americii şi ONU să trimită trupe armate pentru a asista poliţia militară locală în protejarea infrastructurii cheie, până la următoarele alegeri. Actualul guvern are misiunea să stabilizeze ţara după asasinarea preşedintelui Jovenel Moïse, relatează USA Today.
„Cu siguranţă avem nevoie de asistenţă şi am cerut ajutor partenerilor noştri internaţionali. Credem că partenerii noştri pot ajuta poliţia naţională în soluţionarea situaţiei”, a declarat preşedintele interimar Claude Joseph.
Nu ar fi prima dată în istorie când Statele Unite ar trimite trupe în Haiti. În 1915, după asasinarea preşedintelui haitian Vilbrun Guillaume Sam, SUA a oferit asistenţă militară pe insulă. Preşedintele american Woodrow Wilson va justifica aproape două decenii de ocupaţie prin necesitatea menţinerii unui climat politic stabil.
Totuşi, administraţia preşedintelui Joe Biden nu dă semne că intenţionează să trimită militari în Haiti, chiar dacă guvernul haitian a solicitat prezenţa trupelor americane.
Pe fondul tulburărilor politice ce macină ţara din Caraibe, oficialii americani sunt rezervaţi în a lua o decizie, susţin specialiştii.
Haiti, cea mai săracă țară din cele două Americi
Jovenel Moïse, în vârstă de 53 de ani, era președinte al statului Haiti, cea mai săracă națiune din cele două Americi, din 2017. Perioada în care s-a aflat în funcție a fost dificilă, deoarece s-a confruntat cu acuzații de corupție și au avut loc demonstrații de amploare în capitală și în alte orașe la începutul acestui an.
Alegerile parlamentare ar fi trebuit să aibă loc în octombrie 2019, însă au fost amânate din cauza disputelor, el conducând prin decret. Moise plănuise să organizeze un referendum privind modificările constituționale propuse în luna septembrie a acestui an.
În luna februarie a acestui an, în ziua în care opoziția dorea ca el să părăsească funcția, Jovenel Moise a declarat că o tentativă de a-l ucide și de a răsturna guvernul a fost dejucată.
Partenerii noștri