LIVE UPDATE. A douăzeci și patra zi de invazie. Trupele ruse au lovit depozitul subteran de rachete și muniție al ucrainenilor. Zaporojie va fi sub stare de asediu timp de 38 de ore

bombardamente
  • Potrivit ONU, se confirmă că 816 civili au fost uciși, în Ucraina, de la începutul conflictului, în timp ce 1.333 de persoane au fost rănite, majoritatea de arme explozive.
  • Președintele ucrainean Volodimir Zelenski face apel la negocieri „semnificative și echitabile”, fără întârziere.
  • Ucraina și Rusia au convenit asupra a zece coridoare umanitare.
  • Peste 3,2 milioane de persoane au părăsit Ucraina de la începutul războiului.

UPDATE 23:00

TRUPELE RUSE AU TRAS ASUPRA UNUI SPITAL DIN CERNIGĂU

„Spitalul doi Sprijin a fost bombardat pentru că se află la marginea orașului în care au loc luptele. Toate geamurile au fost sparte, iar pacienții operați stau întinși pe coridoare la o temperatură de 10-11 grade Celsius”, a spus primarul orașului, Vladislav Atroșenko.

În plus, orașul suferă de o catastrofă umanitară – nu există electricitate, căldură, apă.

TURCIA CONSIDERĂ CĂ SARCINA SA PRINCIPALĂ ESTE ORGANIZAREA UNEI ÎNTREVEDERI ÎNTRE PUTIN ȘI ZELENSKI

Turcia consideră ca sarcina sa principală este organizarea unei întâlniri între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski. Acest lucru a fost declarat într-un interviu acordat Al Jazeera de către secretarul de presă al președintelui Turciei, Ibrahim Kalin.

El a mai spus că Zelenski este pregătit pentru întâlnire, dar Putin „crede că negocierile dintre cele două părți, în sensul unei întâlniri la nivel de lideri, nu au ajuns încă la punctul dorit”.

Totodată, Kalin a precizat că Putin a abandonat ideea înlocuirii președintelui în exercițiu al Ucrainei și „s-a resemnat cu faptul că Zelenski este liderul poporului ucrainean, indiferent că îi place sau nu”.

CHINA CONSIDERĂ CĂ SANCȚIUNILE IMPUSE RUSIEI SUNT „REVOLTĂTOARE”

Un înalt oficial din China a vorbit despre sancțiunile impuse Rusiei, de țările vestice, spunând că „acestea sunt din ce în ce mai scandaloase”.

Ministrul adjunct de Externe, Le Yucheng, a ținut un discurs, în cadrul unui forum de securitate de la Beijing.

„Sancțiunile impuse Rusiei sunt din ce în ce mai scandaloase”, a spus Yucheng.

El a adăugat că oamenii din Rusia sunt privați de bunuri din exterior „fără nicio justificare”.

„Istoria a arătat că sancțiunile nu pot rezolva problemele… Sancțiunile vor afecta doar oamenii, economia și sistemul financiar… și vor înrăutăți economia globală”.

Le Yucheng a mai spus că înțelege teama Rusiei față de NATO, spunând că alianța nu ar trebui să se extindă spre est împingând Rusia „într-un colț”.

China este singura țară mare care nu a criticat Rusia pentru invadarea Ucrainei. Chinezii nici măcar nu folosesc termenul „invazie”. Totuși, ei și-au exprimat profunda îngrijorare față de război și de sancțiuni.

UPDATE 22:00

RAPORT CORIDOARE UMANITARE – PESTE 6.000 DE OAMENI EVACUAȚI, SĂMBĂTĂ, DIN ORAȘELE UCRAINENE ASEDIATE

Oamenii au fost scoși din orașele atacate de armata rusă prin coridoarele umanitare. În total, 6.623 de persoane au fost evacuate sâmbătă, a anunțat un oficial ucrainean.

Kyrylo Tymoshenko, șeful adjunct al biroului prezidențial, a anunțat, printr-un mesaj online, că 4.128 de oameni au plecat din orașul Mariupol.

El a mai anunțat că, vineri, 9.145 de omeni au reușit să părăsească orașele asediate din diferite zone al Ucrainei.

Din zece coridoare umanitare, astăzi, au funcționat opt. Un total de 6.623 de persoane au fost evacuate. Tot astăzi, s-a încercat livrarea de ajutor umanitar în regiunea Herson, dar, la jumătatea drumului, 14 camioane cu ajutor umanitar pentru orașele din regiune au fost oprite de forțele de ocupație.

Mâine sunt planificate rute pentru evacuarea oamenilor din regiunea Kiev, continuarea evacuării locuitorilor din Mariupol la Zaporojie și livrarea de ajutor umanitar în regiunea Harkov.

UPDATE 21:00

FOSTUL PREȘEDINTE UCRAINEAN ÎL INVITĂ PE BIDEN ÎN UCRAINA

Petro Poroshenko, fostul președinte ucrainean, îl invită pe președintele american, Joe Biden, în Ucraina. Săptămâna viitoare, Biden se va afla în Europa pentru a participa la summit-ul NATO de la Bruxelles.

„De ce nu, bunul meu prieten și un bun prieten al Ucrainei, Joe Biden, care este liderul lumii, de ce să nu vină săptămâna viitoare (în Ucraina-n.r.) ca un simbol al solidarității”, a declarat Poroshenko pentru CNN, în timp ce purta o vestă militară și era flancat de soldați în Kiev.

Președintele american va călători la Bruxelles pantru a participa la summit-ul NATO de pe douăzeci și patru martie.

Joe Biden va merge și la întâlnirea Consiliului Europei, a anunțat Casa Albă.

UPDATE 20:00

PAPA FRANCISC, ÎN VIZITĂ LA UN SPITAL DIN ROMA UNDE SE AFLĂ COPII DIN UCRAINA

Papa Francisc a vizitat 19 copii ucraineni aflați la Spitalul Bambino Gesù din Roma. Vizita s-a desfășurat sâmbătă după amiaza.

Cel mai tânăr pacient a fugit din Ucraina în primele zile ale războiului care a început pe douăzeci și patru februarie. El primește tratament pentru afecțiuni oncologice și neurologice, dar și pentru răni severe provocate de explozii, a anunțat, prin intermediul unui comunicat, Matteo Bruni, reprezentantul Vaticanului.

„Papa s-a oprit în camere și i-a vizitat pe toți cei bolnavi înainte de a se întoarce la Vatican”, scrie în comunicatul citat de CNN.

Potrivit Vaticanului, cincizeci de refugiați din Ucraina au trecut prin spitalul italian de la începutul invaziei rusești.

UZBEKISTAN RECUNOAȘTE INTEGRITATEA TERITORIALĂ ȘI SUVERANITATEA UCRAINEI

„Uzbekistanul recunoaște integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei. Nu recunoaștem Donețk și Lugansk ca republici separate”, a declarat MAE uzbec, Abdulaziz Kamilov, în Senat. El a mai adăugat că „Uzbekistanul este pentru pace și face apel la oprirea violenței acum”.

UPDATE 19:00

Raport armata rusă 19 MARTIE 2022/ din partea Ministerului rus al Apărării:

  • Unitățile Forțelor Armate Ruse, după ce au trecut râul Kashlagach, au spart apărarea batalionului Aidar și au înaintat 5 kilometri, au ajuns pe linia Shakhterskoye-Novoukrainka.
  • Până la 30 de militanți, 1 tanc, 1 vehicul de luptă de infanterie și 4 vehicule de teren au fost distruse. În prezent, aceștia luptă cu unități ale brigăzii 54 separate mecanizate a Forțelor Armate ale Ucrainei, care operează în eșalonul doi.
  • Grupul Miliției Populare din Republica Donețk a distrus până la o companie a brigăzii 53 separată mecanizată a Forțelor Armate ale Ucrainei, a preluat complet controlul asupra Taramciuk și urmărește inamicul care se retrage.
  • Grupul de trupe din Republica Populară Lugansk a ajuns la marginea de nord a orașului Lisichansk și elimină grupuri disparate de naționaliști care s-au retras din orașul Rubezhnoye.
  • Aviația operațional-tactică și de armată a lovit 59 de mijloace militare ale Forțelor Armate Ucrainene. Printre acestea: 3 posturi de comandă, 2 sisteme de lansare multiplă de rachete și 2 stații radar lângă orașul Bogoduhov, 2 depozite de arme de rachete și artilerie, precum și 51 de zone de concentrare a echipamentelor militare.
  • Vehicul aerian fără pilot Forpost-RU a distrus 1 radar de iluminare și ghidare a țintei sistemului de rachete antiaeriene S-300 lângă Vypolzov, la 60 km nord de Kiev.
  • În plus, mijloacele de apărare aeriană ale Forțelor Aerospațiale Ruse au doborât încă 5 vehicule aeriene fără pilot ucrainene în aer, inclusiv 1 Bayraktar TB-2 lângă Malovorontsovka.
  • În total, 201 de vehicule aeriene fără pilot, 1.443 de tancuri și alte vehicule blindate de luptă, 147 de sisteme de rachete cu lansare multiplă, 564 de artilerie de câmp și mortare, precum și 1.248 de unități de vehicule militare speciale ale Forțelor Armate ale Ucrainei au fost distruse în timpul operațiunii.
  • În timpul unei operațiuni militare speciale, un angajat al Direcției principale a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SSU) pentru regiunile Donețk și Lugansk s-a predat în mod voluntar militarilor ruși.
  • Acest ofițer s-a implicat direct în organizarea pregătirii grupărilor de sabotaj și terorism pentru a lucra în zonele eliberate de naționaliști.
  • Ofițerul SSU a oferit informații detaliate cu privire la toate persoanele implicate în desfășurarea activităților de sabotaj pe teritoriul Donbass.
  • Aduc la cunoștința tuturor persoanelor recrutate de SSU că renunțarea voluntară la activitate infracțională și sesizarea în timp util a acesteia către organele de drept eliberează de răspundere penală.
  • În plus, ofițerul SSU a raportat despre actele teroriste planificate de militanții batalionului naționalist Azov din Lvov împotriva angajaților și instalațiilor misiunilor diplomatice ale Statelor Unite și ale altor țări occidentale.
  • Vreau să subliniez că conducerea regimului de la Kiev este la curent cu planurile naționaliștilor, dar nu ia nicio măsură pentru a împiedica implementarea acestora.
  • Regimul naționalist de la Kiev intenționează să prezinte atacurile asupra instalațiilor diplomatice ale Statelor Unite și ale țărilor occidentale ca un presupus atac țintit al Forțelor Armate Ruse.
  • Scopul principal al provocării este de a crește presiunea asupra țărilor NATO pentru a introduce o zonă de excludere a zborului deasupra Ucrainei și a furniza arme suplimentare.

Poliția Națională din Ucraina a transmis că, în urma bombardamentelor inamice de la Makariv (regiunea Kiev), șapte civili au fost uciși. Cinci persoane au fost rănite și se află la spital.

Au fost distruse și clădiri de locuințe, clădirea administrativă și alte spații au fost avariate.

Orașul a fost bombardat cu artilerie grea pe 18 martie.


Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a făcut apel la Consiliul Mondial al Bisericilor să devină mediator în organizarea coridoarelor umanitare și să îi ajute pe ucrainenii care fug de război.

„Facem apel la voi, ca organizație chemată să predice pacea și fraternitatea: fiți vocea celor care suferă astăzi de război! Comunicați membrilor Consiliului Mondial al Bisericilor importanța mărturisirii dreptății și păcii în țara noastră bazată pe credința în Dumnezeu. Vă rog pe dumneavoastră și pe membrii VRC să vă transmiteți vocea condamnând războiul și cerând protecția populației civile”, a spus soția președintelui Ucrainei.

De la începutul războiului, Olena Zelenska lucrează la sprijinul umanitar pentru ucraineni. În special, ea cooperează activ cu organizațiile internaționale, primele doamne ale altor țări care rezolvă crizele umanitare din Ucraina. Acum se concentrează pe acordarea asistenței necesare copiilor și mamelor și pe salvarea vieții acestora.


Poliția germană către oligarhii ruși: „Vă vom găsi pe toți”

Toate imobilele și toate bunurile rușilor care au căzut sub sancțiuni vor fi găsite și blocate sau confiscate”, a avertizat Oficiul Federal pentru Afaceri Penale, Poliția Federală și Vama.

Avem mecanisme și instrumente pentru a găsi pe toată lumea. Trucuri precum recensământul proprietății altor persoane nu vor funcționa”, au asigurat departamentele.

Este cazul lui Alexei Mordashov, care și-a transferat acțiunile majoritare din concernul de călătorii TUI către soția sa. Tranzacția a fost efectuată pe 28 februarie, ziua în care sancțiunile au intrat în vigoare. Acțiunile lui sunt înghețate, întrucât încercarea lui a fost văzută ca una de a-și retrage de la sancțiuni participația în concernul TUI.

Soția lui Mordashov este înregistrată ca „o persoană care nu are relații strânse cu fostul acționar”.


Forțele Armate ale Ucrainei au publicat o listă a generalilor ruși lichidați.

„Potrivit Departamentului de Comunicații Strategice al Oficiului Comandantului-Șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, soldații noștri au distrus deja peste o duzină de comandanți de vârf ai armatei ruse. Inclusiv cel puțin șase generali. Iată lista:

Generalul-maior Magomed Tushaev – comandantul Regimentului 141 Motorizat al Gărzii Naționale a Federației Ruse.

General-maior Vitaly Gerasimov – Prim-adjunct al comandantului Armatei 41 a Districtului Militar Central.

General-maior Andrei Kolesnikov – Comandantul Armatei 29 a Districtului Militar de Est;

Generalul-maior Andrey Suhovetsky – Comandant adjunct al Armatei 41 a Districtului Militar Central.

Generalul-maior Oleg Mityaev – comandantul diviziei 150 de puști motorizate.

General-locotenent Andrey Mordvichev – Comandantul Armatei 8 Gărzi Combinate din Districtul Militar de Sud.”

UPDATE 17:00

În Sumi, salvatorii au stins un incendiu de mare amploare într-o clădire a unui depozit. Incendiul a fost cauzat de bombardamentele inamice.

În după-amiaza zilei de 19 martie, ofițerii SES au reușit să stingă un incendiu de amploare care a izbucnit din cauza focului de artilerie inamică pe 18 martie, în jurul orei 16.00, într-una din clădirile depozitului.

Suprafața incendiului a fost de peste 6.000 de metri pătrați, iar la stingerea acestuia au fost implicați peste 60 de salvatori. Nu au fost raportați morți sau răniți.


UNICEF estimează că 1,5 milioane de copii au fugit din Ucraina de la începutul invaziei RusieiUNICEF estimează că 1,5 milioane de copii au fugit din Ucraina de la începutul invaziei Rusiei.

Până vineri, cel puțin 847 de civili — inclusiv 64 de copii — au fost uciși în Ucraina de la începutul invaziei ruse din 24 februarie, potrivit ultimei actualizări de sâmbătă a Oficiului Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (ONU).


Ministrul Reintegrării Teritoriilor Ocupate Temporar al Ucrainei, Irina Vereșciuk, a menționat numărul prizonierilor de război ruși înregistrați oficial de autoritățile ucrainene începând de sâmbătă.

Potrivit informațiilor ei, erau 562 de prizonieri.


Deputații polonezi vor ridica problema unui plan paneuropean de reconstrucție a Ucrainei, la următoarea reuniune a Consiliului European, care să se numească Planul Marshall II, a anunțat premierul polonez Mateusz Morawiecki.

În opinia sa, cele mai bogate țări ar trebui să se alăture „Planului Marshall II” pentru Ucraina în primul rând, pentru că „au dormit până în momentul în care a fost posibilă oprirea agresiunii ruse”.


Un convoi de șapte autobuze a sosit în Belogorodka din Bucha, în care aproximativ 200 de persoane au fost evacuate

Li se acordă primul ajutor, hrană și transportați la Kiev.

UPDATE 16:00. Raport: Statul Major publică zilnic un raport de pe front

  • Ofensiva de la Izyum nu se desfășoară acum. Dar satul Kamenka, urmându-l spre sud, unde se află pozițiile Forțelor Armate ale Ucrainei, este atacat activ. Inamicul plănuiește să se mute de la Sumy la Poltava.
  • În Marea Azov, rușii regrupează trupe pentru a preveni străpungerea Forțelor Armate ale Ucrainei la Mariupol.
  • De menționat că Bankovaya neagă planurile de deblocare a Mariupolului prin mijloace militare.
  • Inamicul se pregătește pentru un atac asupra Krivoy Rog, câștigând un punct de sprijin în așezările de la granița regiunilor Herson și Dnepropetrovsk.

De menționat că, anterior șeful apărării teritoriale regionale, Ghenadi Korban, a declarat că nu existau concentrații mari de trupe rusești în apropierea granițelor regiunii.


În centrul capitalei bulgare Sofia a avut loc un protest împotriva participării Bulgariei la înarmarea Ucrainei și la alte operațiuni ale Alianței Nord-Atlantice sub sloganul „NATO out”. Inițiatorul acțiunii a fost partidul Renașterii.


Șeful consiliului regional Zaporojie, Oleksandr Starukh, a anunțat că starea de asediu în Zaporojie va începe sâmbătă la ora locală 16:00 și se va încheia luni la ora locală 06:00.

Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să nu ieșiți pe străzi sau în alte locuri publice în acest interval de timp (cu excepția celor cu permise și cărți de identitate emise special). Apărarea regiunii Zaporojie continuă”, a precizat Starukh pe rețelele de socializare.


Serviciile secrete ucrainene au scurs în rețea datele personale ale piloților ruși care bombardează orașele din Ucraina.

În total, lista, care a fost publicată de Direcția Principală de Informații, conține 406 nume cu date militare, date de naștere și numere personale.

Toți sunt militari ai Regimentului 559 de aviație de bombardiere (VCh 75392) din Morozovsk, regiunea Rostov.

„Țineți minte! Pentru atrocitățile comise împotriva populației civile din Ucraina, toți criminalii de război vor fi aduși în fața justiției și trași la răspundere”, se arată într-un comunicat al Direcției Principale de Informații din Ucraina.

UPDATE 15:00. Rusia afirmă că a distrus centrele ucrainene de radio și de informații electronice din sudul țării

Ministerul rus al Apărării a declarat sâmbătă că sistemul de rachete de coastă „Bastion” a distrus centrele de informații radio și electronice ale forțelor armate ucrainene din localitățile Veliky Dalnyk și Velikodolinskoe din regiunea Odesa, de-a lungul Mării Negre.

În noaptea de 19 martie, avioanele rusești operativ-tactice ale armatei și avioane fără pilot au lovit 69 de instalații militare din Ucraina”, a declarat ministerul.

Potrivit aceleiași instituții, în total, „de la începutul operațiunii militare speciale, au fost distruse 196 de vehicule aeriene ucrainene fără pilot la bord, 1438 de tancuri și alte vehicule de luptă blindate, 145 de lansatoare multiple de rachete, 556 de piese de artilerie de câmp și mortiere, precum și 1237 de unități de vehicule militare speciale„.

UPDATE 14:00. Regiunea Kiev: șapte persoane au fost ucise

Șapte persoane au fost ucise și cinci au fost rănite într-un atac cu mortiere asupra Makariv, regiunea Kiev.

Au fost distruse clădiri de locuințe, o clădire administrativă și alte spații au fost avariate.

Polițiștii din regiunea Bucha lucrează la locul bombardării, documentează consecințele și ajută locuitorii afectați de atacul aerian.


Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a spus că Rusia nu va prezenta inițiative de îmbunătățire a relațiilor cu Occidentul: „să vedem cum vor ieși ei înșiși din impasul în care s-au abătut”, a spus ministrul Lavrov.

Lavrov a spus că politica lui Zelenski este greu de luat în serios: viața demonstrează cât valorează cuvântul lui.

Lavrov despre operațiunea specială a Federației Ruse: nu am avut altă opțiune, am reușit să perturbăm proiectul anti-rus al Occidentului.


Premierul luxemburghez Xavier Bettel a vorbit sâmbătă cu președintele rus Vladimir Putin.

Tocmai am vorbit din nou cu Vladimir Putin. De la ultimul nostru schimb, situația de pe teren s-a înrăutățit, mai ales în orașul Mariupol. Imaginile care ajung la noi sunt intolerabile. Scopul trebuie să rămână de-escaladarea, adoptarea încetării focului și continuarea proceselor de negociere” a spus Bettel într-o postare pe contul său de Twitter.

Pe de altă parte, președintele rus Vladimir Putin a atras atenția asupra atacurilor cu rachete în desfășurare ale forțelor de securitate ucrainene asupra Donețk și în alte orașe din RDP și LPR.

Putin a remarcat, de asemenea, caracterul inacceptabil al activităților militare-biologice ale Statelor Unite în Ucraina.


În satul Brilovka din regiunea Herson, oamenii au participat la un miting pașnic împotriva invadatorilor ruși.

UPDATE 13:00

Federația Rusă a lovit depozitul subteran de rachete și muniție de aviație al trupelor ucrainene din satul Deliatin, regiunea Ivano-Frankivsk.

Informațiile despre acest lucru au fost confirmate de speakerul Comandamentului Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei, Yuriy Ignat.

El a adăugat că tipul de rachete folosite pentru a lovi nu a fost stabilit.

La rândul său, Federația Rusă a declarat că lovitura a fost lansată de rachete Kinzhal și a arătat un videoclip.

UPDATE 12:00

La Kiev, oficialii au declarat vineri că 222 de persoane au fost ucise în capitală, dintre care 60 de adulți și patru copii.

Peste 3,2 milioane de persoane au părăsit Ucraina de la începutul războiului. Mulți – peste 2 milioane – au călătorit în Polonia, potrivit UNHCR. Vineri, familiile au stat la coadă pentru alimente în apropierea Gării Centrale din Varșovia. Christine Goyer, reprezentanta Agenției ONU pentru refugiați în Polonia, a declarat că a existat un „efort extraordinar din partea oamenilor, a comunităților locale, a municipalităților și a guvernului Poloniei în primirea și găzduirea noilor sosiți”.


UPDATE 11:00. Ucraina și Rusia au convenit asupra a zece coridoare umanitare

Zaporijjea, sub stare de asediu timp de 38 de ore

Orașul Zaporijjea, situat în sudul țării, se va afla sub stare de asediu timp de 38 de ore, începând de sâmbătă de la ora 16.00, după ce armata ucraineană a ordonat populației să rămână acasă până luni dimineața devreme, a declarat viceprimarul Anatoliy Kurtiev, potrivit unui comunicat citat de Reuters.

Nu ieșiți afară la această oră!„, a spus el într-o postare online.

Orașul a devenit o rută importantă pentru unele dintre cele 35.000 de persoane care se estimează că au scăpat din asediul orașului Mariupol.


Vicepremierul ucrainean Irina Vereshchuk a declarat că Ucraina și Rusia au convenit asupra a zece coridoare umanitare.

Reuters relatează că Vereshchuk a declarat că s-a convenit asupra unui coridor pentru orașul asediat Mariupol, deși eforturile anterioare ale autorităților de a evacua civilii de acolo în cadrul unei încetări temporare a focului au eșuat în cea mai mare parte, ambele părți schimbând vina. Aproximativ 350.000 de civili sunt blocați în oraș, cu puțină hrană și apă.

Mai multe coridoare au fost convenite, de asemenea, la Kiev și în regiunea Lugansk.

UPDATE 10:00

Ministerul ucrainean al Apărării a transmis, sâmbătă, că l-a ucis pe generalul-locotenent rus Andrei Mordvichev. Acesta ar fi al cincilea general rus ucis în conflictul dintre Rusia și Ucraina, de la începutul invaziei.

Ucraina a mai spus că apărarea sa antiaeriană a lovit 12 ținte rusești: două avioane, trei elicoptere, trei drone și patru rachete de croazieră.

UPDATE 09:00

Ministerul britanic al Apărării, despre Kremlin, într-o postare pe Twitter: „nu a reușit până acum să își atingă obiectivele inițiale” și a fost „surprins de amploarea și ferocitatea rezistenței ucrainene”.

În cea mai recentă actualizare a informațiilor, Ministerul britanic al Apărării spune că Rusia a fost forțată să își schimbe abordarea operațională și că acum urmărește o strategie de uzură.

Este posibil ca aceasta să implice utilizarea nediscriminatorie a puterii de foc, ceea ce va duce la creșterea numărului de victime civile, la distrugerea infrastructurii ucrainene și la intensificarea crizei umanitare„, a transmis, sâmbătă, Ministerul britanic al Apărării.

Potrivit ONU, se confirmă că 816 civili au fost uciși de la începutul conflictului, în timp ce 1.333 de persoane au fost rănite, majoritatea de arme explozive. Oficialii de la Kiev au declarat ieri că 222 de persoane au fost ucise în capitală, dintre care 60 de civili și patru copii.


Guvernatorul regiunii ucrainene Lugansk, Serhiy Gaiday, a declarat că un coridor umanitar pentru evacuare va fi deschis sâmbătă. El a precizat că a fost convenit un „regim de tăcere” începând cu ora 9:00, ora Kievului, potrivit Reuters.


Prim-ministrul japonez Fumio Kishida va face presiuni pentru un răspuns internațional unitar la invazia Rusiei în Ucraina atunci când se va întâlni sâmbătă, la New Delhi, cu premierul indian Narendra Modi.

Iată câteva detalii suplimentare de la Reuters:

Deoarece invazia rusă din Ucraina coincide cu această călătorie, aș dori să subliniez importanța unității internaționale și să confirm că Japonia și India vor colabora în diverse probleme„, a declarat Kishida înaintea vizitei sale.

India și Japonia fac parte din Dialogul de securitate cvadrilateral (Quadrilateral Security Dialogue – Quad), un cadru de securitate din care fac parte și Statele Unite și Australia.

Japonia a impus sancțiuni împotriva a zeci de persoane și organizații rusești de la începutul invaziei din Ucraina, care a început la 24 februarie, și a primit refugiați ucraineni. Cu toate acestea, India este singurul dintre cei patru membri ai Quadrantului care nu a condamnat invazia.

Kishida va urmări, de asemenea, să consolideze legăturile economice și de securitate cu India, a doua cea mai populată țară din lume și a treia cea mai mare economie din Asia.

UPDATE 08:00. Zelenski face apel la negocieri „semnificative și echitabile”, fără întârziere

La primele ore ale zilei de sâmbătă, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a difuzat un discurs video în care a spus Moscovei că acum este momentul pentru negocieri de pace urgente, avertizând că, în caz contrar, pierderile rusești vor fi atât de mari încât va fi nevoie de generații pentru a le recupera.

Iată câteva dintre punctele cheie din discursul său:

Rusia a continuat să blocheze furnizarea de ajutoare către orașele asediate „în majoritatea zonelor”.
Zelenski a declarat că vineri existau șapte coridoare umanitare în Ucraina. Șase în regiunea Sumy, unul în regiunea Donețk, potrivit The Guardian.

Mai mult de 9.000 de persoane au fost evacuate din Mariupol asediat, a spus el, și au fost livrate sute de tone de produse esențiale.

„Ocupanții continuă să blocheze furnizarea de ajutor umanitar către orașele asediate în majoritatea zonelor. Aceasta este o tactică total deliberată. Ei au ordinul clar de a face absolut totul pentru a face din catastrofa umanitară din orașele ucrainene un «argument» pentru ca ucrainenii să coopereze cu ocupanții. Aceasta este o crimă de război”, a declarat Zelenski.

Zelenski a declarat că va continua să facă apel la liderii mondiali pentru a cere pace în Ucraina, plănuind să se adreseze Elveției, Italiei, Israelului și Japoniei. El a vorbit cu ambasadorii ucraineni din întreaga lume „pentru a intensifica furnizarea de bunuri umanitare” pentru persoanele strămutate în Ucraina. De asemenea, a fost înființat un sediu de coordonare pentru a supraveghea livrarea de ajutor umanitar în Ucraina, a spus el.

UPDATE 07:00. Fostul jucător de tenis Alexandr Dolgopolov se întoarce în Ucraina ca să lupte și să își apere țara: „Nu poți doar să privești”

Când Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei, pe 24 februarie, tenismanul profesionist retras Alexandr Dolgopolov se afla în Turcia. Acesta a decis însă să se întoarcă acasă, în Ucraina natală, pentru a se alătura războiului.

Fostul număr 13 mondial s-a retras din sport anul trecut, după o carieră care l-a purtat în întreaga lume. Dar s-a întors în Ucraina „pentru că este casa mea. Am văzut mulți sportivi, cântăreți, rămânând aici și ajutând – așa că de ce nu aș fi și eu aici?”, a declarat vineri pentru CNN. fostul tenismen Alexandr Dolgopolov.

Printre rândurile sportivilor ucraineni care luptă pentru a-și apăra țara se numără campionii de box Oleksandr Usyk și Vasiliy Lomachenko, precum și legendele boxului, frații Klitschko – Wladimir și Vitali, primarul orașului Kiev.

UPDATE 06:00

Într-un interviu exclusiv cu Don Lemon de la CNN, secretarul Apărării, Lloyd Austin, își împărtășește evaluarea asupra armatei ruse, spunând că rușii nu au progresat atât de repede pe cât și-ar fi dorit Putin.

UPDATE 03:00

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va vorbi azi elvețienilor la un miting de protest care va începe la ora 16.00, în celebra Bundesplatz din Berna.

„Solidaritate cu Ucraina, opriți războiul acum”, se numește protestul la care vor participa ambasadori, artiști și sportivi cunoscuți. Agresiunea armată a Rusiei față de Ucraina a făcut ca Elveția să-și abandoneze tradiționala sa neutralitate

UPDATE 02:00

Trei cosmonauți ruși au sosit la Stația Spațială Internațională, după lansarea din Kazahstan, purtând galben și albastru, culorile drapelului ucrainean.

Israelul trimite în Ucraina ambulanțe blindate și ajutor umanitar. Ambulantele israeliene vor permite scoaterea în siguranță a răniților din zonele aflate sub bombardament.


Liderii UE se gândesc să direcționeze bunurile confiscate ale magnaților ruși, ca să finanțeze refacerea infrastructurii Ucrainei, anunță Bloomberg.


Germania și Olanda, la cererea NATO, vor furniza Slovaciei sisteme de rachete antiaeriene Patriot în locul sistemelor de apărare aeriană S-300, pentru a fortifica granițele Alianței, la granița cu Ucraina. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării din Olanda.


Secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, a vorbit din nou cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, despre asistența militară, economică și umanitară a Washingtonului către Kiev.

UPDATE 01:00

Rusia a anunțat că va deschide tranzacțiile la Bursa de Valori din Moscova de luni.


India, un important aliat al SUA, cumpără 3 milioane de barili de petrol rusesc, transmite AP.


Transfer de echipamente ale Forțelor Armate RF lângă Krasnodar, Rusia.


Departamentul de Comerț al SUA a interzis 100 de avioane comerciale și private folosite de Rusia. Lista include 33 de avioane Aeroflot, precum și aeronave ale Aviastar, Azur Air, Nordwind, Utair și AirBridgeCargo. Interdicția implică oprirea efectivă a zborurilor internaționale din Rusia cu aceste aeronave.


Un om a fost scos în viață de sub dărâmături.

Zelenski îi cere lui Putin să se întâlnească și să se termine totul prin negocieri: „Putin, e timpul să ne întâlnim”.


Foștii președinți americani Bush și Clinton au vizitat biserica ucraineană din Chicago, pentru a arăta „solidaritate”.


Corpului Marin al SUA și participă la exercițiul militar norvegian Cold Response. Aeronava NATO are un echipaj de patru persoane și a plecat într-o misiune de antrenament în după-amiaza zilei de vineri, 18 martie 2022.


UPDATE 00:00

Un avion american al NATO s-a prăbușit în nordul Norvegiei


Consecințele atacului de astăzi asupra Kievului.


ONU a livrat primul convoi umanitar în Sumî, a anunțat coordonatorul pentru criza din Ucraina. Au fost trimise 130 de tone de ajutor umanitar, inclusiv medicamente, apă și alimente dar și echipamente pentru repararea sistemelor de alimentare cu apă.


„Ajutăm la oprirea Ofensivei Bastardului”, au spus pompierii despre incendiile pe care le opresc.