- Uber răspunde ironic proiectului de lege pentru ridesharing publicat de Ministerul Transporturilor și lansează serviciul Uber Melc.
- Uber Melc este o simulare, pentru ca lumea să vadă cât ar putea costa o călătorie, din cauza regulilor pregătite de Guvern.
- O cursa de 3,8 km, de la Piața Unirii până la Gara de Nord costă16.14 lei, iar cu opțiunea Uber Melc aceași cursă costă 213,94 de lei.
Uber răspunde ironic proiectului de lege pentru ridesharing publicat de Ministerul Transporturilor și lansează serviciul Uber Melc. Conform unui comunicat de presă al companiei, acest serviciu exemplifică modul în care aplicația va opera sub noile reglementări.
Ce este acest Uber Melc?
E o simulare, ca să vadă lumea cât ar putea costa o călătorie, din cauza regulilor pregătite de Guvern. În primul rând, va fi o creștere mare a prețurilor și a timpului de așteptare pentru tine ca pasager. E un răspuns privind noile reglementări, care sunt drastice de altfel, ale Guvernului la cererea taximetriștilor.
Cei de le COTAR au propus o serie de modificări la ordonanța de urgență, privind activităţile de transport alternativ, pentru a se face corect plata taxelor şi impozitelor în cazul firmelor, care fac acest tip de transport. Acest comunicat de presă susține că aproximativ 90% dintre șoferii activi în acest moment pe aplicație, nu vor putea folosi aplicația iar prețurile și timpul de așteptare pentru pasageri va crește considerabil.
De exemplu, la acest moment, în aplicația de ride-sharing, o cursa de 3,8 km, de la Piața Unirii până la Gara de Nord costă, cu opțiunea UberX, doar 16.14 lei, iar cu opțiunea Uber Melc aceași cursă costă 213,94 de lei, cu aproape 200 de lei mai mult. De asemenea, potrivit estimărilor, cursa Uber Melc va dura mai mult decât cea normală.
Citește și