• UBB testează efectele alimentației „Carpato-Danubiene”, mâncare românească cu principii mediteraneene
  • Scopul proiectului este ca oamenii să aibă obiceiuri alimentare sănătoase, inclusiv în școli
  • Clinica Universitară de Psihologie va analiza efectele asupra sănătății mintale și va colabora cu alți specialiști, ca să analizeze implicațiile biomedicale

De Ziua Mondială a luptei împotriva obezității, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj testează efectele alimentației „Carpato-Danubiene” care respectă principiile dietei mediteraneene, dar cu produse românești. „Mă voi înscrie alături de studenți în studiu”, se remarcă și rectorul, Daniel David. Acesta a explicat că din toamnă „la cantină vor fi meniuri gândite în această logică, iar studenții care vor dori să participe la studiu, conform procedurilor oricărui studiu de acest tip, vor semna un consimțământ informat.

Clinica Universitară de Psihologie va analiza efectele asupra sănătății mintale și va colabora cu alți specialiști, ca să analizeze implicațiile biomedicale.

Recomandări

CNN: HAGA CERE ARESTAREA LUI NETANYAHU
CE URMEAZĂ ÎN IRAN
RAISI ȘI DELEGAȚIA AU MURIT
CINE STĂ ÎN CARTIERUL JUSTIȚIEI
NASA CAUTĂ URMELE VIEȚII PE MARTE
CINE ESTE EBRAHIM RAISI?

Scopul proiectului este ca oamenii să aibă obiceiuri alimentare sănătoase, inclusiv în școli.

Citește și: