- Președintele Portugaliei se afla într-o vizită în sudul țării
- El a salvat două tinere care nu știau să înaote și care s-au răsturnat cu o canoe în larg
- Marcelo Rebelo de Sousa le-a oferit un sfat celor care vor să se aventureze pe mare
Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei, a mers într-o vizită în sudul țării, aceasta fiind marcată de un eveniment neașteptat. Șeful statului portughez a salvat două tinere care s-au răsturnat cu o canoe și care au fost îndepărtate de curenții puternici.
Advertisment
În vârstă de 71 de ani, Marcelo Rebelo de Sousa a mers să înoate pe plaja din Algarve și nu a ezitat să intervină când a văzut că cele două tinere au dificultăți în a se întoarce la mal.
„S-au răsturnat cu o canoe și nu au reușit să o întoarcă la loc, ori să înoate, din cauza forței puternice a curenților. Am reușit să le împing din calea curenților și, din fericire, cu ajutorul unui compatriot, am reușit să le ajutăm pe fete”, a spus președintele.
Recomandări
Totodată, acesta le-a oferit un sfat celor două tinere, spunând că trebuie să fie foarte atente dacă se aventurează în larg, pentru că intoarcerea la țărm este foarte dificilă.
- Israel a recuperat în Rafah trupurile a trei ostatici răpiți de Hamas în atacul din 7 octombrie
- FOTO. 7 noi locații în care s-a filmat serialul de succes „Bridgerton”. Fanii le pot vizita
- Telescopul James Webb detectează cea mai timpurie fuziune a găurilor negre masive, la 740 de milioane de ani după Big Bang
- Sophie Turner face primele dezvăluiri de la divorțul cu Joe Jonas: „Au fost cele mai rele zile din viața mea”
- Noi imagini în cazul lui Sean „Diddy” Combs. Rapperul a fost surprins atacând-o pe fosta sa iubită, în holul unui hotel
Partenerii noștri