• Activitățile umane și fenomenul El Niño se află printre cauzele recordurilor de căldură.
  • La nivel global, martie 2024 continuă șirul celor mai calde 10 luni din ultimul secol.
  • În Europa, martie 2024 a fost a doua cea mai caldă lună din istoria observațiilor.

Lumea a trecut prin cea mai caldă lună martie din istoria măsurătorilor, ajungând la o serie de 10 luni în care fiecare lună a stabilit un nou record de temperatură. Chiar dacă în România prima lună de primăvară nu a adus călduri extreme, mai multe țări din Europa au înregistrat recorduri absolute.

Este mult mai cald decât se așteptau cercetătorii. Am stabilit acel acord de la Paris, unde limitam creșterea temperaturii globale la 1,5 grade peste perioada preindustrială. De aproximativ 10 luni vorbim de temperaturi foarte ridicate, batem recorduri în fiecare lună.

România trece printr-o perioadă foarte caldă, la fel și la nivel european. Pe lângă El Nino, care este spre final în acest moment, este și vina oamenilor, a emisiilor pentru că acestea contribuie la creșterea temperaturilor mai mult decât se așteptau cercetătorii.

Recomandări

CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
CAMPUS „MADE IN CHINA”
TU CE CONDUCI AZI?
XENOTRANSPALNTUL E NOUA ARMĂ A MEDICINII

De asemenea, cele 12 luni care s-au încheiat cu luna martie s-au clasat ca fiind cea mai fierbinte perioadă de 12 luni înregistrată vreodată pe planetă, a precizat C3S. În perioada aprilie 2023 – martie 2024, temperatura medie globală a fost cu 1,58 grade Celsius peste media din perioada preindustrială 1850-1900.

Citește și