• România este pe locul 10 în topul țărilor care consumă cele mai multe calorii zilnic, cu o medie de 3.599 de calorii.
  • Locuitorii din Bahrain sunt campionii caloriilor, consumă în medie 4019 calorii în fiecare zi.
  • Peste 3.800 de calorii consumă și locuitorii din SUA, Irlanda și Belgia, în timp ce în Republica Centraficană aportul caloric este cel mai scăzut din țările din clasament, 1641 de calorii pe persoană.

România este pe locul 10 în clasamentul aportului caloric din lume. Studiul a fost făcut de Universitatea Oxford în 184 de țări. Românii mănâncă, în medie, alimente care însumează 3.599 de calorii.

Nu este însă vorba de numărul de calorii efectiv consumate de o persoană, ci de cumpărăturile pe care le face fiecare familie, fără să se țină cont și de risipa alimentară.

În fruntea listei se află Bahrain, singura țară care trece pe 4000 de calorii. Potrivit datelor, patru din zece adulți din această țară sunt obezi, scrie Daily Mail.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

Americanii însă nu sunt foarte departe, cu 3.868 de calorii pe zi și sunt pe al doilea loc. Topul este continuat de Irlanda, cu 3.850 de calorii pe zi, Belgia, cu 3.824, și Turcia, cu 3.762.

Republica Centrafricană are cel mai mic consum de calorii din lume, 1.641 de calorii pe zi pe persoană. Nici Burundi (1.696), Madagascar (1.770), Zimbabwe (1.853) și Yemen (1.957) nu trec de pragul de 2000 de calorii. Trec însă nord-coreeni, cu 2069 de calorii pe zi.

Recomandările nutriționale generale sunt de 2.000 de calorii pe zi pentru femei și de 2.500 pentru bărbați.

Cercetătorii avertizează că excesul caloric determină creșterea obezității și a riscului problemelor de sănătate asociate, inclusiv hipertensiunea arterială, bolile de inimă și chiar Alzheimer. Un miliard de persoane sunt obeze în prezent, față de 175 de milioane în anii 1970. Și în timp ce alimentele devin mai dense în calorii sunt și mai sărace în nutrienți.

Citește și