• A trecut un an de când viața ta a fost dată peste cap, un an de când a fost confirmat primul caz de coronavirus din România.
  • 3.761 de persoane au fost testate pozitiv cu covid în ultimele 24 de ore, iar 968 de bolnavi sunt la ATI.
  • Pfizer a primit autorizația de la Agenția Americană de Medicament pentru păstrarea vaccinului la temperatruri mai ridicate, până la -20 de grade.
  • De mâine, cei care au mai mult de 65 de ani se pot înscrie să se vaccineze cu serul Pfizer. Luni se deschid încă 130 de centre.
  • Dacă pentru guvernanți, educația nu este o prioritate, asociațiile de părinți cer pentru acest domeniu 10% din Planul de Redresare și Reziliență.
  • Directorul general de la Metrorex, Gabriel Mocanu, a demisionat. Asta după ce a primit mai multe critici de la ministrul Transporturilor cu privire la majorarea salariilor.
  • Te așteaptă un weekend cu vreme deosebit de caldă în toată țara. Temperaturile vor ajunge până la 22 de grade.
  • Cel puțin 300 de eleve au fost răpite în Nigeria de o grupare înarmată în urma unui atac care a avut loc în această dimineață.
  • Bucăți din pădurea Amazoniană au fost scoase ilegal la vânzare pe Facebook, spune BBC. Ar fi vorba de o suprafață echivalentă cu 1.000 de terenuri de fotbal.
  • Prințul Harry a dezvăluit că primul cuvânt pe care fiul său Archie l-a spus a fost „crocodil”.

Recomandări

CEA MAI FRUMOASĂ STRADĂ DIN EUROPA, ÎN ROMÂNIA
SUEDIA ÎNTĂREȘTE SECURITATEA
HATHAWAY ÎȘI FACE DEBUTUL PE TIKTOK
APPLE VINE CU UPDATE PENTRU IPAD-URI
VERSTAPPEN OBȚINE POLE POSITION LA MIAMI
CÂND VEZI SEZONUL 4 DIN EMILY IN PARIS