• India este pe cale să devină cea mai populată țară din lume, depășind China cu aproape 3 milioane de locuitori.
  • Anul trecut, populația Chinei a scăzut pentru prima dată în ultimele șase decenii.
  • Statele Unite se află pe locul trei, la mare distanță, cu o populație estimată la 340 de milioane de locuitori.

India este pe cale să devină cea mai populată țară din lume, depășind China cu aproape 3 milioane de locuitori în plus la jumătatea acestui an, potrivit datelor publicate miercuri de Organizația Națiunilor Unite, scrie Reuters.

Datele demografice din raportul „State of World Population Report, 2023” al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) estimează populația Indiei la 1.428,6 milioane de locuitori, adică 1,4286 miliarde, față de 1,4257 miliarde pentru China.

Statele Unite se află pe locul trei, la mare distanță, cu o populație estimată la 340 de milioane de locuitori, arată datele. Datele reflectă informațiile disponibile până în februarie 2023, se arată în raport.
Experții în materie de populație care au folosit datele anterioare ale ONU au estimat că India va depăși China în această lună. Dar cel mai recent raport al organismului mondial nu a specificat o dată la care va avea loc schimbarea.
Oficialii ONU în domeniul populației au declarat că nu a fost posibil să se precizeze o dată din cauza „incertitudinii” cu privire la datele care provin din India și China, mai ales că ultimul recensământ din India a fost efectuat în 2011, iar următorul, prevăzut pentru 2021, a fost amânat din cauza pandemiei.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Deși India și China vor reprezenta mai mult de o treime din populația globală estimată la 8,045 miliarde de locuitori, creșterea demografică în cei doi giganți asiatici a încetinit, într-un ritm mult mai rapid în China decât în India.

Anul trecut, populația Chinei a scăzut pentru prima dată în ultimele șase decenii, o schimbare istorică care se așteaptă să marcheze începutul unei lungi perioade de scădere a numărului de cetățeni, cu implicații profunde pentru economia sa și pentru întreaga lume.

Citește și