• 2023 a fost un an al schimbărilor titanice în industrie.
  • Sectoarele mass-media și tehnologie au fost perturbate de provocări noi.
  • CNN a realizat topul celor mai importante 10 figuri care s-au remarcat prin deciziile lor curajoase în 2023.

Sectoarele mass-media și tehnologie au fost răsturnate de forțe perturbatoare, punând la încercare conducerea unora dintre cei mai puternici directori din lume. În același timp, au apărut noi lideri care au fost catapultați în poziții de influență și autoritate imense, scrie CNNBusiness.

În urma unei analize a peisajului tehnologic, a fost realizată o listă a celor mai importante 10 figuri care s-au remarcat prin deciziile lor curajoase în 2023. Acești lideri au modelat spațiul spre care se îndreaptă lumea în domenii precum cel al comunicării, informării și divertisment.

  1. Sam Altman

Majoritatea populației nu știa cine era Altman, până la sfârșitul anului trecut. Fondatorul OpenAI a devenit unul dintre cei mai urmăriți lideri din lume. Tehnologia din spatele instrumentului ChatGPT al companiei sale a captivat publicul de pe întregul glob. Acesta este motivul pentru care liderii mondiali au organizat întâlniri urgente cu privire la tehnologia care avansează atât de rapid și care folosește Inteligența Artificială.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

2. Taylor Swift

Îndrăgita artistă Taylor Swift a furat atenția lumii pe tot parcursul anului, lansând piese care au devenit imediat coloana sonoră a vieții multor fani, în timp ce a străbătut țara în „Turneu Eras”. A fost o forță de neoprit, fapt pentru care Rezerva Federală a creditat-o ​pentru stimularea economiei. A fost încununată drept Persoana Anului 2023, iar Sam Lansky a spus-o cel mai bine, declarând că Swift „a devenit personajul principal al lumii” în 2023.

3. Elon Musk

Cel mai bogat om din lume a încercat cu siguranță tot posibilul să fie personajul principal al globului, dar în loc să facă asta într-un mod constructiv, Musk a fost în centrul unor scandaluri de proporții, pentru îmbrățișarea teoriilor conspirației, atacuri împotriva Ligii Anti-Defăimare și a unor figuri precum George Soros, denigrări repetate ale presei și susținerea unor extremiști periculoși. A ,,ucis” cu succes platforma cunoscută cândva sub numele de Twitter, eliminând ceea ce a fost odată o platformă importantă și stabilă de comunicare.

4. David Zaslav

Ar putea fi considerat un nou venit la Hollywood, însă Zaslav nu s-a sfiit să schimbe lucrurile. David Zaslav este președinte și director executiv al Warner Bros. Discovery, una dintre cele mai mari și mai diverse companii de media și divertisment din lume, ca lider de piață în toate genurile de programare, inclusiv televiziune și filme cu scenarii premium, seriale non-ficțiune, internaționale, animație, sport și știri globale. Zaslav a condus tranzacția dintre WarnerMedia de la AT&T și Discovery, combinând activele media ale companiilor, în aprilie 2022.

5. Robert A. „Bob” Iger

Robert A. Iger este directorul executiv al companiei Walt Disney, revenind în companie în noiembrie 2022, după ce a ocupat funcția de CEO și Președinte din 2005 până în 2020, iar apoi ca Președinte Executiv și Președinte al Consiliului până în 2021. De când s-a întors în calitate de CEO, Iger a contribuit la evoluția întregii întreprinderi, restabilind creativitatea și o creștere susținută și profitabilă.

Viziunea sa strategică se concentrează pe trei piloni fundamentali: generarea celui mai bun conținut creativ posibil, stimularea inovației și utilizarea celei mai noi tehnologii și extinderea pe noi piețe de pe glob.

6. Steve Bannon

Gazda „War Room” poartă în prezent coroana de rege al MAGA Media. Stephen Kevin „Steve” Bannon  este strateg șef și Consilier Principal al președintelui Statelor Unite Donld Trump. Anterior asumării acestor funcții, Bannon a fost șeful campaniei prezidențiale din 2016 a lui Donald Trump. Înainte de a-și începe cariera politică, Bannon a servit ca președinte executiv al Breitbart News, website de știri, opinii.

7. Greta Gerwig

Cu hit-ul ei „Barbie”, Gerwig s-a impus ca o forță de divertisment. Greta este o actriță scriitoare și regizoare americană. A fost nominalizată la Globul de Aur pentru rolul său din filmul Frances Ha (2012). A debutat ca regizoare cu filmul Lady Bird (2017), care a câștigat premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film – muzical sau comedie la a 75-a ediție a Premiilor Globul de Aur. A primit, de asemenea, două nominalizări la Oscar, la categoria cel mai bun regizor și la cel mai bun scenariu original, precum și nominalizări la Globul de Aur și BAFTA pentru cel mai bun scenariu. Gerwig este cea de-a cincea femeie nominalizată la categoria „Cel mai bun regizor” la premiile Oscar.

8. Adam Mosseri

Când oamenii vorbesc despre Meta, le vine adesea în minte fondatorul Mark Zuckerberg. Și, în timp ce Zuck deține cu siguranță puterea supremă în imperiul pe care l-a construit, Mosseri s-a remarcat în 2023. Șeful Instagram și-a extins portofoliul, supravegheând concurentul X al lui Meta, Threads. Ca urmare, și-a extins vizibilitatea, devenind o figură mult mai proeminentă în piața publică. În calitate de șef Threads, Mosseri a jucat un rol important în modelarea platformei și în deciziile politice importante.

9. Kara Swisher

Dacă există un jurnalist pe care fiecare director din sectorul mass-media și tehnologie îl cunoaște și îl respectă, acesta este Swisher. Reporterul-podcaster-comentator este o forță a naturii, actualizându-și în mod prolific milioanele de adepți cu informații importante despre poveștile zilei, fără să se teamă vreodata să deschidă un dialog.

10. Janice Min and Jon Kelly

Cei doi au apărut pe scenă ca niște pioni importanți în mass-media de la Hollywood, furnizând reportaje esențiale despre industrie și figurile de top din domeniul divertismentului.

11. Linda Yaccarino

Și-a distrus vreun director executiv reputația la fel de rapid și public ca și Yaccarino? Odinioară respectata șefă de publicitate NBCUniversal s-a mutat la X, unde și-a cam clătinat reputația pe care o dobândise în decenii de muncă grea. Yccarino, care deține titlul de director executiv X, a servit de fapt ca interfață a lui Elon Musk, devenind imaginea publică a deciziilor dezastruoase ale miliardarului.

„Pierzătorii” anului

Pentru unele figuri din industriile de top, se pare că nu a fost cel mai fericit an. Unii au fost concediați, alții și-au văzut cu proprii ochi reputația distrusă, iar altora le-a fost zguduită influența în companiile pe care le conduc.

1. Rupert Murdoch

Rupert Murdoch a construit un imperiu media care include canalul de cablu Fox News, The Times of London și The Wall Street Journal. A demisionat din funcția de președinte în septembrie 2023. Deși mai multe dintre companiile sale sunt cunoscute pentru înclinația lor conservatoare, l-a îndemnat inițial pe Mike Bloomberg să candideze la președinție împotriva lui Donald Trump.

2. Tucker Carlson

Carlson și-a început cariera media în anii 1990, scriind pentru The Weekly Standard și alte publicații. A fost comentator CNN din 2000 până în 2005 și co-gazdă al programului de dezbateri de știri în orele de maximă audiență Crossfire din 2001 până în 2005.

3. Chris Licht

Când Licht a preluat funcția de șef CNN, a avut o bunăvoință extraordinară. Este suficient să spunem că a risipit fiecare gram din ea până la sfârșitul mandatului său de scurtă durată, care s-a încheiat în timpul verii după o concediere publică de către șeful său, David Zaslav.

4. Kevin Feige

A fost odată ca niciodată…Marvel Studios a oferit producții de miliarde de dolari, apreciate de fani. 2023 a spulberat această noțiune, lăsând o ,,mizerie” greu de curățat pentru șeful Marvel, Feige. Filmul „The Marvels” de peste 200 de milioane de dolari a studioului a fost bombardat la box office, fiind destul de criticat. La începutul anului, „Ant Man and the Wasp: Quantumania” a fost aspru criticat de specialiști. Înrăutățind lucrurile, Marvel a trebuit să renunțe la Jonathan Majors, care trebuia să joace rolul principalului răufăcător, după ce actorul a fost condamnat pentru hărțuire și agresiune.

5. Sundar Pichai

Google a funcționat, în mare parte, fără a se confrunta cu amenințări serioase la adresa afacerii. Acest lucru s-a schimbat în 2023, odată cu ascensiunea abruptă a companiei OpenAI, care l-a lăsat pe titanul tehnologic să facă tot ce îi stă în putere pentru a o prinde din urmă. În acest sens, CEO-ul Google, Sundar Pichai, a anunțat lansarea Gemini, dar produsul nu s-a ridicat neapărat la înălțimea hype-ului promis.

Citește și