• Apple renunţă la un plan vechi de un deceniu prin care intenţiona să construiască o maşină electrică, afirmă surse citate de Bloomberg.
  • Gigantul american abandonează astfel unul dintre cele mai ambiţioase proiecte din istoria companiei.
  • Unii angajaţi ai proiectului vor fi transferaţi la divizia AI, dar cu siguranţă vor fi şi disponibilizări.

Apple a făcut această dezvăluire marţi la nivel intern, surprinzându-i pe cei aproape 2.000 de angajaţi care lucrează la proiect, au declarat mai multe persoane pentru Bloomberg. Anunţul a fost făcut de către directorul operaţional Jeff Williams şi de Kevin Lynch, un vicepreşedinte responsabil de acest proiect.

Cei doi directori le-au spus angajaţilor că proiectul urmează să se încheie şi că mulţi angajaţi din echipa care lucrează la maşină vor fi transferaţi la divizia de inteligenţă artificială. Aceşti angajaţi se vor concentra pe proiectele de inteligenţă artificială generativă, o prioritate din ce în ce mai importantă pentru companie.

Echipa Apple pentru maşini are, de asemenea, câteva sute de ingineri hardware şi designeri auto. Este posibil ca aceştia să poată aplica pentru locuri de muncă în alte echipe Apple. Vor fi disponibilizări, dar nu este clar câte, scrie Bloomberg.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Decizia de a încheia în cele din urmă proiectul este o bombă pentru companie, punând capăt unui efort de mai multe miliarde de dolari care ar fi propulsat Apple într-o industrie complet nouă. Gigantul tehnologic a început să lucreze la o maşină în jurul anului 2014, propunându-şi să construiască un vehicul electric complet autonom cu un interior asemănător cu cel al unei limuzine şi navigaţie ghidată vocal.

Apple îşi imagina ca maşina să aibă un preţ de aproximativ 100.000 de dolari. Dar directorii erau îngrijoraţi de faptul că vehiculul nu ar putea fi la fel de profitabil ca alte produse Apple. Consiliul de administraţie al companiei era, de asemenea, îngrijorat de faptul că ar putea continua să cheltuiască sute de milioane de dolari pe an pentru un proiect care s-ar putea să nu vadă niciodată lumina zilei.

Citește și: